Cristina Cioran și Alex Dobrescu s-au despărțit cu scandal în urmă cu doar câteva luni. De atunci, tânărul a încercat să se împace cu mama fetiței sale, însă aceasta nu s-a lăsat convinsă. Recent însă, după ce lucrurile s-au mai liniștit, fosta prezentatoare TV a dezvăluit dacă se gândește sau nu la o împăcare cu fostul său iubit.
Au trecut 3 luni de când Alex Dobrescu și Cristina Cioran nu mai formează un cuplu oficial. Cu toate acestea, între cei doi au mai existat câteva momente de apropiere, ba chiar tânărul a declarat public că vrea să o recucerească pe blondină. Se pare că insistențele tânărului au făcut-o pe Cristina Cioran să reflecteze asupra acestui lucru, dar în final concluzia pe care a tras-o nu a fost cea așteptată de fostul ei partener.
„Ce să spun? Da, mă gândesc că-și iubește copilul că ar fi culmea să nu-l iubească. În legătură cu mine, nu se poate nimic, adică s-a terminat și aia e”, a mărturisit vedeta pentru Antena Stars.
CITEȘTE ȘI: CE INTERDICȚIE A PRIMIT CRISTINA CIORAN DIN PARTEA LUI ALEX DOBRESCU: „SĂ SPERĂM CĂ O SĂ O MAI VEDEM”
Întrebată dacă Alex Dobrescu face sacrificii să o recucerească actrița a declarat că da, dar, nu se lasă impresionată de gesturile pe care acesta le face.
„Da, într-adevăr, el mi-a făcut cadou un inel. În legătură cu relația aceasta, nu, ea nu se poate reface, odată ce s-au stricat niște lucruri. M-am gândit să-i mai dau o șansă, doar că a picat testul. Am încercat să avem o relație civilizată și prietenoasă de dragul fetiței, nu o relație între noi doi, o relație normală”, a mai adăugat ea.
Deși inițial cei doi nu au dat prea multe detalii despre subiect, vedeta a dorit să clarifice totul. Se pare că aceștia ajunseseră să nu se mai înțeleagă și de ceva timp lucrurile erau foarte tensionate între ei. Deși despărțirea a fost bruscă, semnele care indicau acest lucru apăruseră de mult timp.
„Totul era în regulă și dintr-o dată ceva s-a întâmplat, ceva s-a schimbat, ceva s-a deteriorat, ceva a plesnit. Despărțirea asta nu a fost anunțată, ci pur și simplu au fost niște semne că lucrurile nu mai merg bine și la revedere. Deja mergeau din rău în mai rău, ca un cancer galopant, ca o tumoare malignă, care stătea să pocnească.
Mi-a fost greu să iau o decizie, să fiu categorică. Eu am încercat tot ce este omenește posibil și mi-am dat seama că n-are sens să mai încerc, că lucrurile nu se vor repara. Poate că mi-am dat seama prea târziu, poate că trebuia de la primele semne să zic stop, dar eu sunt foarte îngăduitoare, tolerantă, răbdătoare”, a declarat Cristina Cioran, în cadrul unei emisiuni de televiziune.