Cristina Cioran, dezvăluiri despre problemele cu care se confruntă în sarcină 

Publicat: 01/04/2021 | 09:04

La 44 de ani, Cristina Cioran a început să înțeleagă ce înseamnă să fii cu adevărat fericit. Este o femeie împlinită din toate punctele de vedere, mai ales că a reușit să rămână însărcinată. Vedeta a vorbit despre cum este perioada aceasta pentru ea, ce-i este cel mai greu să facă, dar și dacă are planuri de măritiș.

Vestea potrivit căreia Cristina Cioran urmează să aducă pe lume un băiețel a surprins pe toată lumea. Vedeta este în culmea fericirii căci după mai multe încercări de a deveni mama, în sfârșit, visul i s-a îndeplinit. Însărcinată în două luni și jumătate, Cristina Cioran spune că se simte bine, dar există și mici inconveniente, nelipsitele grețuri. Altfel, fosta prezentatoare Tv nu se poate plânge și se bucură pe deplin de această perioadă.

„Ne doream foarte mult dar nu am crezut că o să se întâmple așa rapid. Am încercat de trei ori și a patra oară a ieșit. Suntem împreună de 7 luni. Sarcina e foarte ok, dar seara am niște grețuri. Eu am și rău de mișcare, dar dacă stau o oră- două întinsă îmi trece. Am avut doar o poftă, aceea cu oțetul balsamic.

Sunt însărcinată în două luni jumate. Bine că s-a întâmplat. Eu mă vedeam mamă de doi-trei copii, acum măcar unul să fie. O să nasc la 44 de ani, o vârstă frumoasă. Am indicații de naștere prin cezariană, dar acolo jos vreau să fie totul la fel după operație”, a declarat Cristina Cioran, pentru Xtra Night Show.

CITEȘTE ȘI CRISTINA CIORAN, MĂRTURISIRI DUREROASE DESPRE SARCINĂ: “MI-A FOST TEAMĂ SĂ NU O PIERD, ASTA A FOST TEAMA CEA MAI MARE”. MOTIVUL PENTRU CARE A AVUT ACEST GÂND NEGRU

Cristina Cioran vrea să se căsătorească

În ceea ce privește nunta, Cristina Cioran a declarat că-și dorește să se căsătorească cu iubitul ei, dar nu vrea să se grăbească. Vrea să fie sigură că foarte sigură înainte de a face acest pas, deși discuții există între ea și iubitul ei.

„S-a pus problema de căsătorie încă din prima săptămână de relație. El a pus problema, dar aștept să fiu cerută, este un sentiment foarte plăcut. O să facem și asta, dar momentan mi-am pierdut certificatul de naștere”, a mai explicat vedeta, la Antena Stars.

VEZI ȘI DUPĂ DESPĂRȚIRE, CRISTINA CIORAN IUBEȘTE DIN NOU. VEDETEI ÎI PRIEȘTE NOUA RELAȚIE: „LOCUIM ÎMPREUNĂ DE CÂND NE-AM CUNOSCUT”

Sursă Foto: instagram.com/kikicioran/

Delina Filip
Absolventă a "Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării" București. A urmat cursurile școlii de televiziune ”Intact Media Academy”, iar apoi a lucrat în cele mai importante trusturi de presă din România. S-a alăturat echipei CANCAN.RO în anul 2020, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. citește mai mult