Cristina Cioran a pierdut toți banii economisiți pentru a-și cumpăra un apartament, iar CANCAN.RO are toate detaliile. Alex Dobrescu nu a avut milă Țeapă de 100.000 €!

Publicat: 18/05/2024 | 23:40

Cristina Cioran a pierdut toți banii economisiți pentru a-și cumpăra un apartament. Nu mai puțin de 100.000 de euro s-au dus pe „apa sâmbetei”, sumă din care vedeta TV spune că nu a mai recuperat nimic. Actrița a mărturisit în exclusivitate pentru CANCAN.RO că i-a dat acești bani pentru a investi într-un magazin de haine tatălui fiicei sale, împotriva căruia s-a emis, recent, un ordin de restricție, care-i interzice să mai ia legătura cu aceasta.

Cristina Cioran și Alex Dobrescu a deținut în urmă cu câțiva ani, două magazine de haine, chiar în buricul capitalei. Afacerea deținută de tatăl fiicei sale s-a dus însă pe „apa sâmbetei”, la fel ca și economiile făcute pentru un apartament de vedeta TV, pe care i le-a dat, potrivit propriilor mărturisiri, fostului iubit să investească în cel de-al doilea magazin, pe care l-a avut în Floreasca.

Alexandru Dobrescu și Cristina Cioran, pe vremea când formau un cuplu. Foto: Facebook

„Văd că el se laudă că a pierdut 150.000 de euro. Investiția pentru cel de-al doilea magazin a reprezentat banii mei strânși pentru apartament. Am dorit sa dezvoltam o afacere care mergea foarte bine. Dar nu a mai mers. Din păcate, Alex nu s-a mai ocupat. Iar acum, când a încasat pe niște comenzi, nu a pus niciun ban înapoi, din banii luați din casă, așa cum promisese”, a declarat Cristina Cioran în exclusivitate pentru CANCAN.RO.

Aceasta a adăugat că tot ea l-a ajutat să-și achite și mai multe datorii:

„Eu am rămas cu datoriile, pentru că în ultimul timp asta s-a întâmplat, m-am îndatorat pentru că avea de plătit multe chestii. Datorii făcute prin cluburi”

(VEZI ȘI: HOTĂRÂRE JUDECĂTOREASCĂ ÎN CAZUL LUI ALEX DOBRESCU. VA AVEA „BRĂȚARĂ” LA PICIOR TIMP DE 10 LUNI)

„L-am primit la mine pentru că nu mai avea unde să se ducă”

Vedeta nu vrea să mai audă de fostul partener, care, ne-a mai spus aceasta, a fost dat afară din magazinul și locuința din Floreasca întrucât nu-și mai plătise chiria și utilitățile.

„Pe el l-au dat afară pentru că făcea scandaluri cu poliția. Dar nu cu jandarmii, ci cu avocatul și executor care a schimbat yala! Deci el are un istoric mai vechi in scandaluri. L-a dat afară din Floreasca și pentru că nu a mai plătit. De aceia l-am primit aici, pentru că nu avea unde să se ducă.  Își revenise, redevenise om, se spălase și se curățase de ceea ce face acum”, a completat aceasta.

Vezi și: CRISTINA CIORAN CERE AJUTORUL MAGISTRAȚILOR! ACTRIȚA VREA SĂ PRELUNGEASCĂ ORDINUL DE RESTRICȚIE ÎMPOTRIVA LUI ALEX DOBRESCU: ”FETIȚA ESTE PRIORITATEA MEA”

Când îi va mai permite să petreacă timp cu fiica lor

Vedeta ne-a mai spus că fostul iubit e singurul vinovat pentru faptul că fetița pe care o au va crește fără tată. Ea va fi de acord ca Alex Dobrescu să mai aibă vreo legătură cu micuța doar dacă acesta se va îndrepta:

„Bine că am scăpat! Chiar dacă are ordin mă sună, mă caută, încearcă să-mi aducă jigniri și injurii. Important este că fetița e bine. Iar dacă tatăl ei își va dori o relație cu ea va trebui să-și revină, să se interneze o perioadă ca să-și scoată substanțele din corp și să intre într-un proces de curățare, dezintoxicare. Și să meargă și la un psihiatru să ia un tratament dupa ce identifică ce probleme are. Abia după mai poate să mai ia legătura cu Ema. Eu chiar l-am iubit!”.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.