Cristina Ciobănaşu şi Vlad Gherman, pe care fanii îi pot urmări în cel de-al doilea sezon al “Când mama nu-I acasă”, se pregătesc să trăiască o nouă experienţă profesională! Vedetele vor da startul, în curând, înregistrărilor pentru un proiect inedit.
Acum, se relaxează în vacanţă, în Spania, dar nu va mai dura mult şi cei doi vor reveni la muncă. După lansarea celui de-al doilea sezon “Când mama nu-i acasă”, Criss şi Vlad , dar şi ceilalţi actori din distribuţia serialului, se vor întâlni pentru a continua povestea începută, în această primăvară. “Începem filmările pentru un proiect mare, ambiţios. Este vorba despre continuarea «Când mama nu-I acasă»”, dezvăluie Vlad.
Până atunci, însă, fanii pot urmări primele episoade din cel de-al doilea sezon al serialului, în care îi pot vedea şi pe Doiniţa Oancea şi Augustin Viziru. “Sunt şase episoade, şase zile, în care Victor trăieşte fără Miruna. Apar personaje noi, personaje care vor fi mai bine conturate în serialul mare. Povestea este aceeaşi, dar va fi un proiect foarte mare. Multe episoade, episoade lungi, vor fi difuzate! Am citit scenariul şi, credeţi-mă, este ceva ce nu am mai făcut niciodată! Pentru noi este o provocare!”, a mai adăugat Vlad.
“Când mama nu-i acasă” e primul serial din România filmat integral cu telefonul mobil, produs de Ruxandra Ion, cu un scenariu realizat de Simona Macovei, în regia lui Radu Grigore, a ajuns la cel de-al doilea sezon şi va continua în toamnă cu numeroase surprize.