Fotbalistul care i-a intrat la suflet lui Gigi Becali a fost pe cale să aibă parte de un sfârșit tragic într-un club din Capitală. Cristi Tănase a dat nas în nas cu membrii clanului Caran, iar încăierarea a fost de-a dreptul inevitabilă.
Unul dintre oamenii în care Gigi Becali a avut încredere de-a lungul anilor la Steaua București și la FCSB, Cristian Tănase, a avut parte de un weekend plin de evenimente neplăcute. Mijlocașul a încercat să își măsoare puterile cu câțiva bărbați care fac parte din clanul Caran, unul dintre cele mai temute clanuri din București.
Se pare că totul ar fi avut loc într-un local de lux de pe Șoseaua Nordului din București, acolo unde jucătorul de fotbal a mers singur pentru a consuma câteva pahare de alcool. Dacă la prima vedere nimic nu avea să prevestească ceva rău, în cele din urmă a izbucnit un adevărat scandal, iar protejatul lui Gigi Becali a fost la un pas de a-și găsi sfârșitul, potrivit informațiilor furnizate de Gândul.
În jurul orei 02:30, cu mintea îmbibată în alcool, Tănase a creat o scenă lângă masa la care se aflau și câțiva dintre clanului din Capitală. Ba mai mult decât atât, enervat la culme fiind, jucătorul de fotbal ar fi încercat să îl lovească pe un alt bărbat cu un scaun în cap, moment în care au intervenit agenții de pază.
Sursa citată anterior menționează faptul că atât Cristian Tănase, cât și ceilalți bărbați implicați în scandal au fost dați imediat afară din local, dar nu înainte de a-și achita notele de plată și cheltuielile pentru distrugerile provocate. Cei care se mai aflau în acel moment în restaurant au recunoscut ulterior că bărbații agresați de Tănase se învârt în cercul de cunoscuți ai fraților Aurel și Costel Răducan, liderii clanului Cranilor.