Cristian Gațu a fost unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Cristian Țopescu. Acesta a povestit, pentru prosport.ro, că a avut speranțe că fostul mare commentator sportive va trece cu bine peste problemele medicale care l-au trimis la Spitalul Elias. Din păcate, Țopescu a murit marți. Avea 81 de ani.
Dublu campion mondial cu naționala de handbal, apoi președinte al FRH și al CSA Steaua a făcut dezvăluiri despre cel care a fost Cristian Țopescu.
”Este o pierdere mare ca idol, dar şi ca prieten pentru mine şi presupun că şi pentru mulţi alţii. A suferit, Dumnezeu să-l ierte! A suferit în ultimele două săptămâni, dar a avut diabet de vreo doi ani şi nu a spus la nimeni.
Pentru ultima dată l-am văzut duminică seara, când am fost în vizită. Şi coopera, arăta mult mai bine decât îl văzusem când am fost în vizită penultima dată, chiar aveam speranţe că va fi bine.
L-am cunoscut încă din anii 60. A fost lângă mine la toate momentele bune sau rele. De asemenea, am fost alături de el în toate momentele bune sau mai puţin bune. A fost alături când am câştigat Campionatul Mondial. Eu i-a fost alături când s-a căsătorit, când a avut copii”, a spus Gațu.
Cristian Țopescu a murit în urma unui stop cardiorespirator iresuscitabil.