Cristian Cioacă a primit o veste cumplită, direct în închisoare. Asasinul Elodiei Ghinescu, condamnat în iunie 2014, la 15 ani şi opt luni de închisoare pentru uciderea acesteia se confruntă, acum, cu mari probleme.
Aflat în arest, sub acuzație de ucidere a Elodiei Ghinescu, Cristian Cioacă a primit o veste cumplită. Acesta a pierdut procesul cu asociația de proprietari a blocului în care deține un apartament și acum este obligat să-și plătească toate datoriile.
Judecătorii din Brașov au admis cererea asociației de proprietari care a fost țepuită de Cristian Cioacă, iar în urma acestui lucru, asasinul trebuie să achite tot ceea ce avea de achitat. Mai mult, locuința lui ar putea fi scoasă la licitație, dacă acesta nu va achita datoriile, notează spynews.ro.
„Admite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI IULIU MANIU NR.68 în contradictoriu cu pârâtul CIOACĂ CONSTANTIN CRISTIAN. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 17962,12 lei, compusă din: debit principal cheltuieli de întreţinere decembrie 2016 – ianuarie 2019 de 9192,59 lei, penalităţi de întârziere aferente aceleiaşi perioade în cuantum de 8452,82 lei şi 92,51 lei fond de reparaţii aferente aceleiaşi perioade. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1020 lei reprezentând taxă extras ONRC (20 lei) şi onorariu avocaţial (1000 lei)”, au decis, recent, magistrații.
Cazul Elodia este unul ce nu poate fi uitat prea ușor. În anul 2007, în noaptea de 29 spre 30 august, Cristian Cioacă a ucis-o pe aceasta, în urma unor certuri conjugale pornite de la infidelitate. Cioacă i-a aplicat Elodiei mai multe lovituri, după care a dus-o în baie și a tranșat-o, pentru a-i ascunde corpul mai ușor.
În anul 2014, Cristian Cioacă a fost condamnat pentru uciderea acesteia și a primit o pedeapsă de 15 ani și 8 luni de închisoare, precum și achitarea pagubelor în valoare de 250.000 de euro, familiei Elodiei Ghinescu.