Cristian Cioaca a fost achitat in dosarul „furt intre soti”
Decizia Curtii de Apel Brasov este definitiva, iar familia Ghinescu este obligata sa plateasca 600 de lei, reprezentand cheltuieli judecatoresti.
La pronuntarea sentintei nu au fost de fata avocatii celor doua parti, sentinta fiind citita in prezenta reprezentantilor presei.
In 26 iunie 2011, Judecatoria Brasov l-a achitat pe Cristian Cioaca si a respins, totodata, despagubirile civile cerute de familia avocatei disparute Elodia Ghinescu. Atunci, Crina Marilena Radu, avocata familiei Ghinescu, a formulat recurs la decizia Judecatoriei.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Brasov au finalizat, in luna august 2010, rechizitoriul politistului Cristian Cioaca si au dispus trimiterea acestuia in judecata pentru „furt intre soti”.
Potrivit rechizitoriului, s-a constatat ca Cioaca si-ar fi pagubit sotia de bunuri in valoare de 500.000 de lei si pe familia acesteia de bunuri in valoare de 200.000 de lei. Printre lucrurile revendicate de familia Ghinescu se numarau decoratii militare, fotografii vechi de familie, val de borangic, costume nationale, o haina de blana si doua rochii de mireasa ale Elodiei.
De asemenea, din cabinetul de avocatura al Elodiei Ghinescu au disparut bunuri precum: carti de specialitate, diplome, mobilier si laptop. Cioaca nu a oferit nicio informatie despre locurile unde s-ar afla bunurile. Mai mult, „pe parcursul urmaririi penale, el a refuzat sa colaboreze cu organele de cercetare penala”, se mentiona in rechizitoriu.
Urmariea penala impotriva lui Cioaca in acest dosar a inceput in septembrie 2009, cand fostii sai colegi de la Sectia 3 de Politie Brasov, i-au adus la cunostinta acestuia, conform procedurii, ca a fost inceputa urmarirea penala pe numele lui pentru acuzatia de „furt intre soti”.