Cristian Boureanu, foarte aproape de eliberare! De ce au apreciat judecătorii că se impune asta
Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi-a motivat decizia de eliberare din arest şi cercetare sub control judiciar a fostului deputat Cristian Boureanu, acuzat de ultraj după ce a lovit un poliţist, şi arată că acesta a stat suficient încarcerat, este o persoană instruită şi a luat act de angajamentul acestuia că nu va da declaraţii în presă şi că acceptă că nu este exclus să-l fi „atins” pe poliţist cu genunchiul. Magistraţii mai spun că Boureanu a fost parlamentar în două mandate şi s-a bucurat de simpatia oamenilor şi, în plus, este unic întreţinător al unui copil.
Judecătorul a considerat că durata arestului preventiv, de la data de 10 iunie şi până în 19 iulie, este „rezonabilă şi suficientă”, iar dacă ar aprecia altfel măsura arestării preventive, menţinută, „nu ar mai întruni caracterul proporţional cerut de legiuitor pentru legalitatea celei mai grele măsuri preventive”, arată DIGI24.
În acelaşi timp, magistratul a avut în vedere că fostul parlamentar „se află la primul contact cu legea penală, având o conduită bună anterior săvârşirii infracţiunilor reţinute în sarcina sa, cum rezultă din fişa de cazier judiciar ataşată la dosar” şi este o persoană „instruită şi perfect integrată în societate şi singurul întreţinător al unei minore.
Judecătorul mai arată că între timp Boureanu şi-a schimbat atitudinea sfidătoare faţă de poliţişti. “Având în vedere discursul inculpatului Boureanu Cristian Alexandru de la termenul de judecată din data de 19.07.2017, judecătorul de cameră preliminară reţine că acesta şi-a schimbat atitudinea sfidătoare pe care a avut-o la adresa organelor de urmărire penală, înţelegând într-o oarecare măsură consecinţele faptelor săvârşite. În atare condiţii, judecătorul de camera preliminară observă o schimbare în comportamentul inculpatului, acesta înţelegând necesitatea respectării tuturor normelor de drept, inclusiv a celor destinate să asigure buna desfăşurare a procesului penal”, se mai arată în document.
De asemenea, judecătorul mai are în vedere că în perioada petrecută în detenţie, “tulburarea socială dată de gravitatea faptei a fost diminuată şi, în consecinţă, necesitatea cercetării inculpatului în stare de arest preventiv nu se mai impune, scopul putând fi atins şi prin măsură preventivă a controlului judiciar”, se mai arată în motivare.
În timpul procesului, avocatul lui Boureanu a arătat că fostul demnitar a fost provocat de poliţişti, că a absolvit două facultăţi şi că are în întreţinere un copil minor, aspecte care se regăsesc în motivare. “Inculpatul este absolvent de studii superioare, două facultăţi, nu este cunoscut cu antecedente penale, acel dosar care se află în acest moment în faza de urmărire penală nu poate fi luat în considerare, se află într-o situaţie delicată, este divorţat de fosta soţie de mai mulţi ani, are un copil minor care este în custodia unică a inculpatului. Totodată, în opinia sa, acest copil are nevoie de îngrijirea inculpatului, de atenţia acestuia şi să-i asigure cele necesare. În favoarea inculpatului s-ar putea reţine şi împrejurarea că acesta a fost parlamentar în două mandate şi s-a bucurat de simpatia oamenilor”, se mai arată în motivarea instanţei.
Magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 au decis, miercuri, că fostul deputat Cristian Boureanu poate fi judecat sub control judiciar. Decizia nu este definitivă. Tot miercuri, Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti a anunţat că procurorii au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a lui Cristian Boureanu, pentru trei infracţiuni de ultraj, şi a prietenei acestuia, Laura Dincă, pentru mărturie mincinoasă.