„Ce face românul când rămâne fără bani? Schimbă 100 de euro!” – este gluma care pare să i se potrivească și lui Cristian Boureanu. Fostul politician a fost surprins în timp ce apela la „rezerve”, în prag de sărbători. CANCAN.RO are imaginile exclusive!
La ceas de seară, ușor stingher, Cristian Boureanu pășea într-un exchange de la colțul blocului. S-a uitat atent în stânga și-n dreapta și abia apoi și-a făcut curaj să-și ducă planul la bun sfârșit. Cel mai probabil avea să schimbe niște bani! Nu a zăbovit prea mult în mica încăpere, semn că era pe fugă!
Fără masca de protecție, dar cu un scop clar! Politicianul a făcut conversia, iar apoi s-a grăbit către mașină. Nu avea să meargă prea mult, căci bolidul îi era parcat în fața „exchange”-ului. Încântat că a reușit să bifeze și această sarcină de pe lista activităților, „deputatul Playboy” s-a urcat în mașină, cu mai puține griji.
Deși au existat numeroase speculații pe această temă, despărțirea dintre Cristian Boureanu și Laura Dincă a luat prin surprindere pe toată lumea. Cei doi au decis să își spună adio după mai bine de șase ani de relație. Nu au oferit o explicație clară legată de despărțire, ambii spunând doar că lucrurile nu mai funcționau de ceva timp, ruperea relației fiind cel mai bun lucru ce se putea întâmpla.
(VEZI ȘI: ÎN COMPANIA CUI L-AM SURPRINS PE CRISTIAN BOUREANU „DEPUTATUL PLAYBOY” ARE LIPICI LA BLONDE)
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.