Pentru cei pasionați de date tehnice ale filmului „Teambuilding”, pelicula a costat 500.000€ și se vede pe marile ecrane din toate cinematografele țării, începând cu 30 septembrie. The end! Pentru cei ce vor să se distreze la maximum, adăugăm sinopsisul, care îl portretizează pe BRomania alături de gașca sa de corporatiști bucureșteni, plecați în teambuilding pentru a câștiga supremația națională, în fața oltenilor, moldovenilor și a celor din Cluj. Partea cea mai interesantă a filmului, însă, vă este prezentată de Cristi Pulhac și Matei Dima, în cel mai amuzant interviu, oferit exclusiv pentru CANCAN.RO!
Din distribuție fac parte nume cu rezonanță în lumea actoriei, precum Anca Dinicu, Micutzu sau Adrian Nicolae. De partea celor înzestrați cu umor nativ este nimeni altul decât Cristi Pulhac, fost fotbalist, actualmente protagonist al filmului „Teambuilding”, ale cărui glume pătrund direct în „vinclul” comediei.
Componentul echipei „oltenilor” a venit, a înscris la capitolul umor și a plecat mai departe. Însă experiența de pe platourile de filmare nu a fost lipsită de peripeții pentru sportiv, care și-a panicat ușor colegii.
CANCAN.RO: Cristi, vreau să îmi zici o scenă funny de la filmări și după aceea se gândește și Matei, deci puteți să vă completați!
Cristian Pulhac: Sunt multe chestii funny, dar sunt și multe care vor fi din film. Și e una super-tare, țin minte că ne-a zis Matei că avem o scenă la 3 dimineața. Eu n-am mai făcut antrenament la 3 dimineața!
BRomania: Noi făceam mereu paralele, eu îi spuneam mereu: „Hai, la încălzire!”…
Cristian Pulhac: Mă gândeam că trebuie să bag niște pante, niște scări, dar a fost ceva foarte energizant, am avut o scenă foarte energizantă. Trebuia să fim foarte beți, bineînțeles, și trebuia să fim foarte pe energie, să dăm absolut tot din noi. Am avut o scenă mega puternică.
BRomania: Era un karaoke, era o scenă în care fiecare gașcă din fiecare zonă trebuia să cânte o melodie pe scenă și ei aveau o melodie cu Killa Fonic. Killa Fonic e pe „hardcoreală” și ei trebuiau să cânte împreună cu Carol Ionescu, care e unul dintre actorii din film.
Cristian Pulhac: Cred că mi-am dat viața atât de mult, încât când a zis „STOP!”, am căzut. Era o canapea, am căzut pe canapea, m-am înroșit la față, toată lumea se uita la mine. S-a uitat Matei la mine, eu eram roșu și am zis că eu nu mai pot!
BRomania: Da, a fost singura dată când am chemat asistenta medicală, pentru că am zis: „Hopa, stai puțin!”. Și continuarea la scena asta, care o face mult mai funny, e că el nici nu era pe cameră în momentele alea! Și i-am zis: „Cristi, îmi pare rău să îți zic, apreciez că ești 110%, dar trebuie să mai facem o dată, că nu te-ai văzut!”
Filmul „Teambulding” se lansează în cinematografele din România pe data de 30 septembrie, iar interviul integral cu cei doi protagoniști poate fi urmărit pe canalul de YouTube CANCAN.RO!
(CITEȘTE ȘI: A SCĂPAT BROMANIA DE CEL MAI APĂSĂTOR ”BLESTEM”? MATEI DIMA ȘI-A SCHIMBAT VIAȚA CU… )
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.