Cristi Mitrea se iubește de 4 ani cu o angajată de la Pro TV: “Ar putea fi viitoarea mea soție”. Cum o cheamă pe iubita luptătorului de MMA
Oficial, Cristi Mitrea a împărtășit unul dintre cele mai bine păstrate secrete din viața lui amoroasă! Celebrul luptător de MMA se iubește de patru ani cu o angajată de la Pro TV, despre care a spus că ar duce-o în fața altarului. Mai mult, sportivul i-a dezvăluit numele și a spus că ar face un copil cu ea, mai ales că își dorește să devină tătic de fetiță.
Cristi Mitrea se iubește de 4 ani cu o angajată de la Pro TV
Cristi Mitrea formează un cuplu cu Andreea Caranda, cea care a dat viață personajului Colombina de la “Abracadabra” și care, în prezent, este producătorul mai multor emisiuni de la Pro TV, printre care se numără “Vorbește Lumea” și “Românii au talent”. Roșcata este divorțată și are un băiat care are 16 ani și poartă același nume pe care îl are și fiul sportivului din relația cu Andreea Mantea – moștenitorul prezentatoarei de la Kanal D a împlinit șase anișori pe 27 mai și a avut parte de o petrecere pe cinste.
“E ceva. E acolo, nici noi nu știm ce este. O iubesc. Probabil sunt și aici. Da, da, e ceva acolo de mult timp. Este un du-te, vino. Are și un copil mai mare, am scăpat. Mi-e teamă să fac pasul (n.r.: căsătorie). Cred că ne ducem pe patru ani eu cu Andreea Caranda. Da, ne vedem destul de des. Da, se duce spre relație. Nu suntem cuplu așa, suntem noi între noi. Ne aprindem repede, suntem pe adrenalină, suntem puternici. Suntem pe smardoială.
Emoțional vorbind, avem un confort foarte mare în a sta împreună, ne completăm din multe puncte de vedere. Este viitoarea. Ar putea fi viitoarea mea soție. Dacă ar tăcea câteodată, ar fi perfect”, a mărturisit luptătorul de MMA în cadrul podcast-ului “Acasă la Măruță”.
Cristi Mitrea își dorește să devină tătic de fetiță
În timpul dezvăluirilor, Cristi Mitrea a spus că o cunoaște pe actuala sa parteneră încă din vremea copilăriei: “Țin foarte mult la ea. Da, o iubesc foarte mult. Am iubit-o de când eram copii. Eu am fost coleg de bancă cu unul dintre colegii ei. Ne știm de mulți ani. Am reluat relația, e fosta mea iubită. Ne cunoaștem de 30 de ani. E posibil să fie viitoarea mea soție. Îmi mai doresc un copil, o fetiță. Dar să fie consimțit de amândoi”.
Andreea Caranda a făcut parte din echipa “Abracadabra”
Andreea Caranda a interpretat-o pe Colombina în cadrul emisiunii “Abracadabra” și, în comparație cu unii dintre foștii ei colegi, care au ales să stea în lumina refectoarelor, ea a preferat o carieră în spatele camerelor din lumea televiziunii.
Artista avea doar 12 ani când a intrat în televiziune, iar acum, la 41 de ani, este producător TV pentru la “Vorbește Lumea”, “Vocea României” și “Românii au talent”. Puțini sunt cei care știu că Andreea Caranda a devenit la vârsta de 21 de ani producătorul emisiunii “De 3 X femeie”, prezentată de Mihaela Tatu la Acasă TV.
Sursa foto: Facebook / @Cristi Mitrea & @Andreea Caranda