Zilele acestea, Cristi Mitrea a lansat un atac către Bianca Giurcă de la Insula Iubirii. Vedeta de la PRO TV a criticat-o aspru pe tânăra care a venit la emisiunea Antenei 1 alături de iubitul ei, Marius Moise. Nu doar concurenta în cauză a fost pusă la zid, ci și colegele sale.
Comentând sezonul cu numărul 7, fostul concurent de la Sunt celebru, scoate-mă de aici a spus că tinerele care au venit să-și testeze relația ar fi, de fapt, mai ispite decât sunt cele angajate special pentru a ademeni bărbații. Punând la îndoială atât moravurile lor, cât și calitățile morale, a criticat-o și pe Bianca Giucă. Pe lângă faptul că a făcut-o „copilă”, chiar dacă are 25 de ani, a acuzat că nu știe să facă nimic în viață. Mai mult decât atât, ar sta cu Marius Moise doar pentru faptul că el are o sursă de venit.
„Rolurile s-au inversat în sezonul acesta. Fetele care teoretic sunt concurente sunt, în viața privată, mai ispite decât ispitele și mai ipocrite decât ipocriții. E foarte multă falsitate. Se întâmplă să vedem niște tipare care sunt actuale, pentru că societatea de astăzi așa e.
Copila aia, care stă cu băiatul ăla de are tractoare, stă pentru casă și masă. Eu am zis. Despre asta e vorba, când nu ai un skill în viață, când nu ai o școală…”, a spus Cristi Mitrea despre Bianca Giurcă, în cadrul unei emisiuni TV.
De când și-a făcut apariția pe micile ecrane, tânăra de 25 de ani a fost acuzată că este întreținută deoarece ea nu are o meserie propriu-zisă. Pe de altă parte, Marius Moise, partenerul ei care are 10 ani peste ea, este fermier. Pentru a demonstra contrariul, Bianca Giucă a spus:
„Nu am nevoie de un bărbat să mă întrețină. Mă întrețin de la 15 ani. În timpul liceului aveam două locuri de muncă, am luat și bacul, am făcut și o facultate. În prezent toate lucrurile pe care mi le doresc mi le plătesc SINGURĂ, plus de asta îmi ajut și familia”, a scris ea pe Instagram.
Mai mult de atât, pentru a aduce dovezi care să o sprijine, concurenta de la Insula Iubirii a pus, pe rețelele de socializare, un extras de cont. Din document se poate vedea clar că a încasat nu mai puțin de 13.164 de dolari după o lună de TikTok.
„Știu că e urât să vorbești despre bani, iar întotdeauna am evitat, dar m-am săturat de toate țațele care își dau ele cu părerea de ce am ales să accept eu niște lucruri în relația mea”, a adăugat concurenta de la Antena 1.