Cristi Ganea, al şaselea străin în 120 de existenţă a clubului Atheltic Bilbao!
În acest moment, Athletic Bilbao, locul 11 în La Liga, are un singur străin în lot, francezul Aymeric Laporte, 23 de ani, născut la Agen, în Franţa, dar care are un străbunic basc. Laporte a fost „înregimentat” ca junior la un club din regiunea franceză a Ţării Bascilor, Bayonne, şi apoi la Basconia, înainte de a ajunge la Athletic.
Athletic Bilbao este un club cunoscut pentru politica de a recruta numai jucători basci sau cu rădăcini basce. Bilbao este club fondator al campionatului spaniol şi împreună cu Real Madrid şi FC Barcelona formează grupul echipelor care nu au retrogradat niciodată din primul eşalon. În ciuda acestei politici restrictive de selecţie, Bilbao a câştigat de opt ori campionatul spaniol şi de 23 de ori Cupa Regelui.
Athletic Club Bilbao şi Viitorul Constanţa au ajuns la un acord de principiu pentru transferul jucătorului Cristian Ganea la gruparea bască, începând cu data de 1 iulie 2018, a anunţat, luni, gruparea patronată de Gheorghe Hagi. Ganea va semna pe trei sezoane cu Athletic Club Bilbao (2018/2019, 2019/2020 şi 2020/2021), cu opţiunea să-şi prelungească contractul pentru un sezon suplimentar.
Potrivit presei spaniole, Ganea respectă profilul de fotbalist căutat de Athletic prin faptul că a crescut în Basauri, în apropiere de Bilbao, unde familia sa locuieşte şi acum, iar el a evoluat la echipe de juniori din regiune, Basconia şi Indartsu. Ganea, născut la Bistriţa, a mai evoluat în Spania la Mallorca B şi la Santanyi şi a strâns patru selecţii la naţionala României.
Cristi P.