Cristi Chivu, răvășit de durere la moartea lui Ilie Balaci: ”Nu cred că ți-am mulțumit vreodată, nea Ilie!”

De: Cancan
Publicat: 21/10/2018 | 21:07
Cristi Chivu, nașul lui Gheorghe Manole

Cristi Chivu, răvășit de durere la moartea lui Ilie Balaci, a postat, la rândul său, un mesaj emoționant pe pagina sa de socializare. El se alătură, astfel, multor sportivi sau vedete care și-au exprimat durerea în fața tragediei. Moartea lui Ilie Balaci l-a susprins și pe Chivu, iar acesta și-a amintit imediat cine a fost cel care l-a adus la Universitatea.

Cristi Chivu a jucat la Universitatea Craiova în perioada 1998-1999, fiind adus la echipă chiar la solicitarea expresă a lui Ilie Balaci. Acesta era antrenorul oltenilor în acea perioadă. Ilie Balaci a murit azi, la vârsta de 62 de ani, la Craiova, în urma unui atac vascular cerebral.

Ilie Balaci fusese coleg și prieten cu Mircea Chivu, tatăl lui Cristi. Mircea Chivu a murit în 1998 și, din nefericire, n-a apucat să-și vadă fiul jucând la Universitatea Craiova.

„Mi-ai oferit posibilitatea să joc pentru echipa mea de suflet și nu cred că ți-am mulțumit vreodată! Sper că atunci când îți vei revedea prietenul (pe tata), să o facă el pentru mine! Dumnezeu să-ți odihnească sufletul, nea Ilie!!!”, a scris Chivu pe pagina de Facebook.

 

Cristian Chivu, mesaj emoționant la moartea lui Ilie Balaci

CITEȘTE ȘI: ULTIMELE POZE CU ILIE BALACI ÎN VIAȚĂ! A PETRECUT ASEARĂ ÎNTR-UN CLUB DIN CRAIOVA! ERA SLĂBIT ȘI…