Cristi Brancu și Oana Turcu sunt de 12 ani împreună, iar mariajul lor poate fi dat ca exemplu într-o lume a showbizului unde relațiile se destramă, de multe ori, cu rapiditate. Dar nu este cazul lor. Se iubesc la fel de mult ca în prima zi și au toate motivele pentru a fi fericiți.
Cristi Brancu se consideră un bărbat norocos. A întâlnit-o pe Oana, iar viața sa s-a schimbat dintr-o dată. Spune că se iubesc ”puternic, matur și pasional”, oferindu-și, în fiecare zi, ”semne de iubire”.
”Relația noastră este una aleasă și guvernată de Dumnezeu. Ne iubim puternic, matur, pasional de 12 ani (pe 21 ianuarie îi împlinim) și iubirea înseamnă să oferi cât mai des-dacă se poate, în fiecare zi – semne de iubire celui de lângă tine. Sigur le vei primi înzecit. Asta nu înseamnă emoticoane și inimioare, ci un fel discret și minunat ca persoană iubită să simtă că este numărul unu. Oana a fost norocul vieții mele, pentru că mi-a dat acea împlinire sufletească necesară pentru a fi mai bun”, a mărturisit Cristi Brancu, potrivit ciao.ro.
Trecerea timpului nu a făcut ca pasiunea să se domolească, iar Crsti Brancu recunoaște că își iubește soția mai mult ca în prima zi. ”Sunt mai îndrăgostit decât în prima zi. Prima oară este atracția, noutatea, îndrăgosteala, nebunia. Apoi, se păstrează surprizele dese și zâmbetele și sărutările, dar vine acel gen de complementaritate în suflet care face să contruiești vise și fapte împreună”, a mai declarat Cristi Brancu, conform sursei citate mai sus.
În timpul emisiunii ”Agenţia Vip”, Cristi Brancu a transmis un mesaj emoţionant pentru soţia sa, Oana Turcu. Cristi i-a făcut acesteia o declaraţie sinceră, plină de iubire, şi i-a mulțumit pentru cel msi frumos cadou din viaţa sa: micuţul Tudor, băiețelul care le înfrumusețează fiecare zi.
„Acum 11 ani plecam foarte repede de dimineaţă către un aeroport, iar seara, la această oră, eram soţ şi soţie, căsătorindu-ne în faţa unui ofiţer al stării civile, într-o ţară, bucurându-ne de ceea ce cred că este povestea care mie mi-a salvat viaţa. Vreau să-i mulţumesc Oanei pentru aceşti 11 ani, în care nu credeam că se poate oferi atâta dragoste. Faptul că după atâţia ani, sentimentele sunt la fel de puternice, pentru mine este o minune. La vârsta aceea nu credeam că se poate aşa ceva. Mă bucur că aveţi posibilitatea să o cunoaşteţi pe Oana, aici la Antena Atars, şi puteţi să vedeţi cum este. Îi mulţumesc că mi-a făcut un cadou mare, de opt ani îmi face ziua frumoasă. Vreau să vă doresc să simţiţi dragoste, că este singurul lucru care ne poate face mai buni şi să mergem mai departe. Te iubesc”, a mărturisit Cristi Brancu la Antena Stars.