Cristi Brancu, în lacrimi după ce un membru al familiei sale a murit: “După ani și ani de suferință…”
Cu lacrimi în ochi, Cristi Brancu a făcut un anunț trist în cadrul emisiunii pe care o moderează la Antena Stars. Prezentatorul TV a pierdut încă un membru al familiei sale, după ce luna trecută mama lui s-a stins din viață.
Cristi Brancu, în lacrimi după ce un membru al familiei sale a murit
Bunica prezentatoarei Oana Turcu a murit astăzi, la vârsta de 96 de ani. Potrivit mărturisirilor făcute de soțul vedetei, Cristi Brancu, femeia s-a luptat ani în șir cu o maladie delicată și a caracterizat-o ca fiind una dintre cele mai puternice persoane pe care le-a cunoscut.
“Am un minut în care vreau să fac ceva foarte important pentru familia mea, pentru că, din păcate, astăzi ne-am despărțit de bunica Oanei, Elena Goronescu, una dintre cele mai extraordinare femei pe care am văzut-o, de o putere interioară extraordină. După ani și ani de suferință, a fost atât de puternică, a mers mai departe, numai că, astăzi, cu doar două zile înainte să împlinească 96 de ani, văzându-și în această perioadă și strănepotul și familia, a plecat. Și nu pot, atât eu cât și Oana, decât să-i mulțumim pentru toată ocrotirea și iubirea pe care ne-a dat-o. Dumnezeu să o ierte”, a mărturisit cu vocea stinsă și cu lacrimi în ochi în cadrul emisiunii pe care o prezintă, “Agenția VIP”.
Vă reamintim că familia lui Cristian Brancu traversa deja o perioadă de doliu. Mama moderatorului, Ana (Gina) Brancu, a murit pe un pat de spital și a fost înmormântată la Cimitirul Bellu, după ce toți cei care au îndrăgit-o și-au luat adio de la ea. În 2014, Cristi Brancu și-a pierdut și tatăl.