Cristi Borcea și-a sfătuit fiul să nu susțină Bacalaureatul: “Ar fi apărut suspiciuni”. Motivul din spatele deciziei incredibile
Cristi Borcea l-a sfătuit pe fiul său cel mare să nu susțină Bacalaureatul în cadrul primei sesiuni și nu este nicio glumă! Astfel, Patrick Borcea nu s-a prezentat la niciuna dintre probele examenului maturității, iar tatăl său a explicat într-un interviu motivul care se află în spatele acestei decizii incredibile.
Citește și: Cristi Borcea a fost la un pas de sinucidere în pușcărie: “M-a luat Giovanni, mi-a dat o palmă…”
Cristi Borcea și-a sfătuit fiul să nu susțină Bacalaureatul
În vârstă de 23 de ani, Patrick Borcea și-a rupt mâna cu care scrie în timpul unui meci de fotbal cu câteva zile înainte să înceapă prima sesiune a BAC-ului 2020. Tânărul învățase și era pregătit să susțină examenul maturității, însă, după o discuție serioasă cu tatăl său, el a decis să nu se prezinte. Potrivit metodologiei Ministerul Educației, “lucrările care se realizează prin dictare se scriu de către unul dintre profesorii asistenți, de altă specializare decât disciplina la care se susține proba, în săli separate, supravegheate audio-video”, iar acest lucru l-a determinat pe afacerist să creadă că fiul lor ar fi fost expus unui pericol și s-ar fi creat suspiciuni în legătură cu rezultatele sale. De altfel, acesta este motivul pentru care fostul președinte, dar și finanțator al lui Dinamo și-a îndemnat băiatul să nu dea bacalaureatul în sesiunea din iunie.
“Patrick s-a înscris la examenul de bacalaureat, dar și-a rupt mâna la fotbal. I-am spus să nu se prezinte, chiar dacă avea posibilitatea ca un profesor să-i transcrie lucrarea după dictare. Numele Borcea atrage atenția și ar fi apărut suspiciuni. Trebuie să învețe și să dea examen la sesiunea următoare”, a declarat Cristian Borcea pentru publicația libertatea.ro.
Află și: Cristi Borcea, pieton pentru 90 de zile. Cu ce viteză circula omul de afaceri și ce amendă a primit
Duminică, 5 iunie, vor fi afișate rezultatele finale din prima sesiune a examenului de bacalaureat, unde Patrick Borcea figurează ca absent. În următoarea sesiune însă, fiul lui Cristi Borcea va fi prezent și, în prezent, învață ca să ia note bune. În urmă cu mai bine de doi ani, tânărul și-a deschis în București un pub care are ca tematică sportul și muzica; în ziua în care localul și-a deschis oficial ușile, Patrick Borcea a fost însoțit de actuala soție a tatălui său, Valentina Pelinel.