Cristi Borcea, cunoscutul om de afaceri și fost acționar al echipei Dinamo, a avut dintotdeauna o viață controversată. De la cariera de succes, până la femeile din viața sa, Borcea a fost mereu în atenția publicului. Are nouă copii cu femei diferite, iar pe lângă grija lor, Cristi Borcea mai are cincizeci de persoane în întreținere. Iată despre cine este vorba.
Borcea are nouă copii cu patru femei diferite, iar cu trei dintre acestea a fost căsătorit.
Cu toate acestea, Borcea este un tată devotat și se asigură că familia mare pe care o are nu duce lipsă de nimic. A fost căsătorit de trei ori, iar asta a stârnit multe critici și controverse în ochii publicului.
Din prima sa căsătorie cu Mihaela, Borcea are trei copii: Patrick, Melissa și Angelo. Apoi, din căsătoria cu Alina Vidican au rezultat doi copii, George și Gloria.
În timpul căsniciei cu Alina Vidican, Cristi Borcea a avut o relație cu avocata Simona Dana Voiculescu, relație din care a rezultat o fetiță, Andreina Carolyn Christine. Cu actuala sa soție, Valentina Pelinel, Borcea are trei copii: Milan, Indira Maria și Rania Maria.
(CITEȘTE ȘI: Ce spune Cristi Borcea despre căsnicia cu Valentina Pelinel: „Mai bine mai târziu decât niciodată”)
Cristi Borcea are grijă, din punct de vedere financiar, de o familie numeroasă, însă, lista persoanelor pe care trebuie să le susțină este foarte lungă. În total, fostul acționar de la Dinamo se preocupă de bunăstarea a nu mai puțin de 50 de persoane, cărora le plătește salarii lună de lună.
Deși viața sa este plină de provocări și responsabilități financiare, Cristi Borcea rămâne unul dintre cei mai apreciați oameni de afaceri din România și se asigură că angajații săi primesc salariile cuvenite.
„Întotdeauna în jurul oamenilor cu bani, oamenilor puternici, 90% din timp sau cu cine ne vedem, mă refer la toți, îți cer câte ceva, asta e problema. Și am fost obișnuit și sunt obișnuit. Eu nu prea cer, pentru că trebuie să dau altora.
Nu aș vrea să facă calculele, pentru că ne prinde campionatul viitor, ce înseamnă cheltuielile pentru nouă copii, cu școli, cu case, cu bone, cu mașini și încă 20 de persoane, care nu fac parte din cei care ajută copiii, mă refer la șoferi, bone.
Pe fiecare lună am în întreținere peste 50 de persoane, permanent. Nu vorbesc de angajați, nu vorbesc de salarii. Și atunci este normal că se uită majoritatea la tine și văd condițiile în care stau copiii mei și unde învață… Dar nu știu prin câte am trecut și ce am pătimit și prin câte suferințe, asta e viața’”a spus Cristi Borcea în cadrul podcast-ului „Fiță cu Adiță”.