Cristi a rămas apropiat de prima soție, Mihaela, cu care are trei copii: Patrick, Antonia și Angelo. În prezent, omul de afaceri este căsătorit cu Valentina Pelinel, alături de care are și un fiu, Milan. Recent, fostul acționar al clubului Dinamo a organizat o întâlnire cu cele două femei amintite mai sus, într-un bloc din zona Floreasca.
Au petrecut acolo aproximativ o oră, apoi au ieșit pe rând. Primul care a plecat a fost Patrick, fiul cel mare al lui Cristi Borcea, urmat, la scurt timp, de Valentina Pelinel. Actuala soție a milionarului a părăsit imobilul cu un plic mare în mână și cu zâmbetul pe buze. Blondina a părăsit zona cu mașina de 100.000 de euro pe care tocmai a primit-o cadou de la soțul ei.
Citește și: Ce făcea Valentina Pelinel în timp ce procurorii percheziționau vila lui Borcea
Ulterior, și Mihaela a părăsit apartamentul, împreună cu Cristi Borcea. În mașină o aștepta actualul iubit, Sorin Rap. Fostul polițist a ieșit din autoturism și s-a salutat amical cu fostul acționar al lui Dinamo. Cei trei au stat câteva minute de vorbă, au râs, apoi şi-au luat „la revedere”, conform click.ro.
La începutul lunii noiembrie, Cristi Borcea s-a trezit cu un nou dosar pe cap. Este acuzat pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, în care sunt implicaţi şi foşti directori ai companiei Rompetrol. Pentru a nu rămâne în arest, omul de afaceri a plătit o cauține de două milioane de lei. Infracțiunile ar fi avut loc între 2010 şi 2013, când mai multe firme, susţin procurorii, au făcut contracte fictive de prestări servicii, în aşa fel încât taxele şi impozitele plătite către stat să fie mai mici. Prejudiciul în acest caz se ridică la aproximativ 40 milioane de lei.
Citește și: Denunțătorul lui Sebastian Ghiță, umflat de DIICOT în cazul Borcea