Crina Abrudan este căsătorită cu soțul ei, Gabi, de 13 ani, dar lucrurile nu sunt tot timpul roz între ei. Vedeta recunoaște că și în mariajul ei există tensiuni, dar încearcă să le depășească cu foarte mult tact.
Relația dintre Crina Abrudan și soțul ei este una foarte frumoasă și foarte apreciată de apropiații lor. De când și-au jurat iubire în fața lui Dumnezeu, vedeta și partenerul ei de viață au încercat să găsească un echilibru în toate, astfel încât dragostea lor să dureze o viață întreagă.
Cu toate acestea, Crina recunoaște că există și momente în care apar tensiunile, dar reușesc într-un fel sau altul să le depășească. De cele mai multe ori, în astfel de situații, vedeta este cea care alimentează discuțiile, fiind foarte vulcanică. De cealaltă parte, Crina Abrudan recunoaște că soțul ei este mai calm și preferă să procedeze într-o manieră diferită.
„Nu pot să spun că o rețetă, că facem lucrurile într-un anumit fel. Așa se întâmplă. Cred că totul se întâmplă de la sine. Toată lumea trece prin momente grele. Eu sunt foarte vulcanică, sunt momente în care mă enervez foarte tare, sunt ca o șampanie.
Dacă îl întrebi pe Gabi ce face în momentele alea zice: „plec de acasă, mă duc să mă plimb, revin”. Amândoi suntem Capricorn. Nu port ranchiună”, a declarat Crina Abrudan pentru Antena Stars.
VEZI ȘI CRINA ABRUDAN ÎȘI PUNE PĂR PRIN METODA ”VAMPIR”: ”ÎMI CĂDEA FOARTE MULT!”