Cadavrul criminalului din Bacău a fost găsit, după două săptămâni de căutări
După 14 zile de căutări, pompierii de la ISU Bacău au descoperit, la hidrocentrala din Letea Veche, cadavrul lui Cătălin Dobre, cel care, în seara zilei de 21 ianuarie, și-a omorât soția, în zona Șerbănești a Bacăului. (VEZI AICI: SUSPECTUL CRIMEI DIN BACĂU, DE NEGĂSIT. CE VARIANTE IAU ÎN CALCUL ANCHETATORII)
După crimă, Dobre a sunat la 112 și a anunțat că se va arunca în canalul de fugă al Bistriței. De a doua zi, pompierii împreună cu scafandrii au început căutările, dar abia astăzi a sosit anunțul.
„În urma căutărilor în mediul acvatic, a fost descoperit un cadavru. Organele de poliție urmează să stabilească identitatea acestuia.”
La fața locului, polițiștii și procurorii au demarat ancheta, iar răspunsul nu a întârziat să apară:
„A fost găsit, la trei kilometri, în aval, iar, din primele cercetări, s-a stabilit că e vorba de suspectul privind crima din seara de 21 ianuarie. Cadavrul a fost dus la morgă pentru necropsie. De altfel, asupra cadavrului s-a găsit un buletin, care confirmă că e vorba despre cel căutat pentru crimă”, a declarat Cristinel Ciocântă – șef Secția Penală Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău.
Filmul crimei
Adriana Andone, o tânără mămică de 32 de ani, a fost găsită moartă în autoturismul iubitului ei, în zona Canalului Bistrița, Bacău. Cătălin Dobre și-ar fi înjunghiat de mai multe ori soția, după care a lăsat un bilet în care a anunțat că vrea să se arunce în canalul de fugă și a pus în mișcare toate autoritățile. Criminalul, cu care femeia avea un copil, a fugit imediat de la locul faptei.
La nivelul Direcției Generale pentru Protecția Copilului s-a demarat acțiunea prin care custodia copilului rămas orfan să fie în grija bunicilor.