Criminalul din Caracal. Primele imagini din curtea în care ar fi fost ucise Alexandra şi Mihaela

Publicat: 26/07/2019 | 14:12

Au apărut primele imagini din curtea lui Gheorghe Dincă, bărbatul de 65 de ani care este suspectat că le-a ucis pe Alexandra și Mihaela, fetele pe care le luase ”la ocazie” în Caracal. 

Conform informațiilor furnizate de polițiști, Gheorghe Dincă lua fete ”la ocazie”, cu mașina, apoi le ducea acasă și le omora. Polițiștii au descoperit pungi cu carne în concelatorul bărbatului, precum și oase despre care se presupune că ar fi rămășițe umane.

Alexandra Măceşanu, o fată în vârstă de 15 ani, a fost dată dispărută miercuri. Elevă a unui liceu din Caracal, Alexandra a fost văzută ultima dată după ce s-a urcat într-o maşină la ocazie, informează observator.tv.

Ted Bundy de România

Deși este mult prea devreme pentru a face un profil al criminalului, Valeriu Șuhan – fost ofițer de poliție judiciară – spune că acesta poate fi comparat cu celebrul criminal american Ted Bundy.

„Este prea devreme să facem profilul criminalului și să tragem concluzii despre criminal. Este posibil să fie un tip cu un comportament deviant, pe fond sexual. Putem avea de-a face cu un Ted Bundy de România. Nu putem exclude niciun fel de varinată în acest moment”, declară fostul polițist.