Un copil de 10 ani este suspectat că a ucis un câine într-un mod oribil. Potrivit romaniatv.net, copilul de 10 ani ar fi ucis un câine şi l-ar fi atârnat de firele de telefonie pe raza localităţii Puchenii Moşneni, acolo unde locuieşte.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, Raluca Brezeanu, a anunţat că poliţiştii s-au sesizat din oficiu după ce în spaţiul public au apărut informaţii referitoare la faptul că în dreptul unui imobil din localitatea Puchenii Moşneni se află cadavrul unui câine atârnat de cablurile de telefonie. Cercetările au indicat faptul că un pui de câine ar fi fost omorât de copilul de 10 ani, el fiind atârnat ulterior de cablurile de telefonie.
„Totodată, au rezultat indicii că animalul părea decedat în momentul când a fost legat”, a precizat Raluca Brezeanu.
Cadavrul a fost preluat de Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Prahova pentru a fi stabilite cauza şi împrejurările în care s-a produs decesul câinelui, fiind efectuate cercetări de către organele de anchetă pentru uciderea animalelor cu intenţie, fără drept.