Crimă pasională în Suceava. Un tânăr de 28 de ani i-a tăiat gâtul amantului soției sale

Publicat: 06/03/2020 | 13:47
Crimă pasională în Suceava. Un tânăr de 28 de ani i-a tăiat gâtul amantului soției sale

Noaptea de joi spre vineri a fost una de alertă maximă pentru polițiștii din satul Costișa, comuna Frătăuții Noi. O crimă pasională a avut loc în zonă, iar pentru găsirea criminalului a fost declanșată o adevărată ”vânătoare”.

Motivul crimei a fost gelozia, tânărul de 28 de ani neîmpăcându-se cu ideea că soția sa – 27 de ani – preferă un bărbat de 51 de ani. Chiar dacă erau căsătoriți, cei doi nu mai locuiau împreună, iar criminalul s-a deplasat la locuința unde se afla soția cu amantul și, într-un acces de furie, i-a tăiat acestuia gâtul. În această dimineață, în jurul orei zece, suspectul a fost prins de polițiști, potrivit informațiilor furnizate de monitorulsv.ro.

Dănuț Gheorghiță Sofronie fusese condamnat și în 2017 – la 1 ani și 10 luni de închisoare -, pentru ultraj, după ce a condus un moped beat și a fugit de polițiști. Prins echipajul de poliție, tânărul a devenit violent. I-a amenințat cu moartea pe cei doi agenți de poliție, iar pe unul l-a lovit cu pumnul în faţă, în zona maxilarului. Dănuț Gheorghiță Sofronie a fost condamnat pentru ultraj, dar și pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului.

Dănuț Gheorghiță Sofronie