Crimă înfiorătoare în Dorohoi! O femeie și-a ucis în bătaie soacra
O femeie de 51 de ani din Dorohoi a fost arestată preventiv după ce și-a ucis în bătaie soacra. Totul ar fi pornit de la un conflict spontan, pe fondul consumului de alcool.
Crima a fost descoperită chiar de soțul femeii. Bărbatul a ajuns acasă și și-a găsit mama prăbuțită pe podea, fără suflare, iar partenera lui de viață era plină de sânge. Când a văzut scena șocantă, acesta a alertat imediat autoritățile.
Trupul neînsuflețit al bătrânei a fost dus la INML în vederea efectuării necropsiei.
”A fost constituită o echipă operativă, iar în urma cercetărilor s-a stabilit că agresiunea a avut loc pe fondul unui conflict spontan, femeia lovind-o pe mama soacră de mai multe ori, cu o bucată de lemn, unele lovituri fiind aplicate la nivelul capului”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.
Acuzată de violență în familie sub forma omorului calificat, femeia a fost prezentată vineri în fața magistraților pentru drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Botoșani, care au dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
”Concluziile provizorii medico-legale au arătat că decesul victimei a survenit din cauza leziunilor suferite, iar expertiza efectuată în cauză a stabilit că suspecta a comis fapta cu discernământ”, a precizat Valeriu Chihaia, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.