Crima din Slatina a șocat o țară întreagă! Ce au surprins camerele de supraveghere. Infirmierul a înjunghiat-o de zece ori pe asistentă, apoi s-a sinucis! Martorii spun că în cameră era ca la abator
Dublă tragedie, noaptea trecută (3 martie), la Spitalul Județean de Urgență Slatina. un infirmier a ucis o asistentă, după care s-a sinucis. Anchetatorii spun că motivul ar fi fost gelozia. În jurul orei 12:30, femeia a intrat în sala de tratament cu o cafea, urmată de infirmierul de la Secția de Psihiatrie, în jur de ora 1:00. Cei doi au blocat ușa cu un pat, iar pe la ora 1:30, colegii lor au auzit țipete din camera în care se aflau ei.
Personalul medical a bătut la ușă, dar nu li s-a deschis, așa că au chemat pompierii, potrivit observator.tv. Ajunși la fața locului, au spart ușa și au găsit-o pe asistentă cu șapte lovituri de cuțit în spate și trei în gât, iar infirmierul cu venele tăiate, dar și cu o plagă în zona gâtului.
„Este vorba de angajaţi ai spitalului care lucrau de mai bine de 15 ani în unitatea medicală”, a declarat managerul Spitalului Slatina, Cătălin Rotea, potrivit sursei citate. Martorii spun că în cameră „era abator” din cauza sângelui de pe podea, scrie gazetanoua.ro. Asistenta ucisă este Ramona Cosmescu. Femeia avea 45 de ani și se afla într-o relația cu Gheorghe Ghenea, un infirmier de 54 de ani.