Ies la iveală detalii șocante în cazul crimei din Piața Constituției. Scandalul ar fi plecat de la o femeie, bandele rivale sisind în Piața Constituției cu zeci de bătăuși înarmați cu săbii, bâte și țevi. Totul pentru ca reglarea conturilor să devină realitate.
Liderul unei grupări din Sectorul 5 – Ionuț Mirea zis Boxerul – a fost sunat de Ion Alexandru (zis Alex Barbaro). Acesta controlează o altă grupare interlopă din zona Tei-Doamna Ghica. Boxerul a primit reproșuri din partea lui Barbaro, pe motiv că l-ar ”traduce” cu femeia care îi este lui concubină. Cum o astfel de situație trebuia ”tranșată” cât mai repede, Barbaro l-a provocat pe Boxerul și au fixat Piața Constituției ca loc al reglării conturilor.
Unul dintre membrii grupării lui Boxerul, cel ucis, Ion Ban zis Doctoru, a fost prins de 8 membri ai grupării rivale.
„Agresiunea asupa victimei a debutat cu pulverizarea de către Păun Romeo a unui spray lacrimogen de la o distanţă de aproximativ 1,5 metri după care Ban Ion a fost înconjurat imediat de un număr de 8 membri din grupul advers care i-au aplicat mai multe lovituri în zona capului, a spatelui şi a membrelor cu bâte, cu pumnii şi picioarele, precum şi cu un corp dur alungit, cu muchii uşor alungite” (posibil sabie – n.red.) – extras din referatul Parchetului Capitalei, conform stiripesurse.ro.
Judectorul a emis mandate pentru toți cei 6 reținuți de Parchetul Capitalei. Liderul grupării din Tei, Alex Barbaro, nu a fost prins nici până acum.