O tânără de 19 ani din comuna Uivar, judeţul Timiş, a fost înjunghiată, în noaptea de sâmbătă spre duminică, cu un cuţit în spate de către concubinul ei care a fugit de la locul faptei, acesta fiind prins de poliţişti într-o altă localitate şi dus la audieri.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, Mirela Drăghicioiu, a declarat că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în comuna Uivar din judeţul Timiş, o tânără a fost găsită înjunghiată mortal de către unchiul concubinului său, care a anunţat Poliţia.
„În localitatea Uivar din judeţul Timiş a avut loc o crimă, pe fondul consumului de alcool şi al geloziei. O tânără de 19 ani a fost înjunghiată de concubinul ei de 23 de ani, cu un cuţit, în spate. Femeia a fost găsită fără suflare de unchiul concubinului care dealtfel a anunţat şi Poliţia. Autorul crimei a reuşit să fugă de la locul faptei, însă în jurul orei 3.00 noaptea a fost găsit, în urma verificărilor, în localitatea Sânmartinu Maghiar, la domiciliul surorii sale. Fapta a avut loc pe fondul consumului de alcool şi a geloziei„, a declarat Drăghicioiu.
Concubinul tinerei de 19 ani a fost dus la audieri, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, fiind cercetat pentru omor.
Viorela Precupaş