Un tânăr de 25 de ani din Huşi, judeţul Vaslui, a făcut o glumă nesărată, pe Facebook. Este legată de tragedia care a avut loc săptămâna trecută, în staţia de metrou Dristor 1.
El s-a fotografiat în timp ce stătea pe marginea staţiei de metrou, adică aproape de locul unde urma să vină trenul, iar poza a pus-o pe reţeaua de socializare, cu mesajul: ”Împinge-mă, Magdalena!”
Dacă unii au perceput-o ca pe o glumă, aşa cum a vrut şi cel care a postat să fie, cei mai mulţi l-au taxat pe băiat, fiind chiar revoltaţi.
Reamintim că marţea trecută, o tragedie s-a petrecut în staţia de metrou Dristor 1. Atunci, Magdalena Şerban, de 36 de ani, a urmărit-o pe Alina Ciucu, 25 de ani, iar când metroul intra în staţie, a împins-o pe şine.
Tânăra a încercat să se salveze, dar a fost lovită cu piciorul în cap. Nu a mai avut nicio şansă, fiind lovită de metrou.
Criminala mai încercase să împingă o tânără, cu câteva ore înainte, în staţia Costin Giorgian, dar aceasta, fiind sportivă de performanţă, a reuşit să să opună.
Magdalena Şerban a fost arestată la câteva ore după ce a ucis. Ea va trece printr-un examen psihiatric, unde se va decide dacă a avut discernământ în momentul comiterii gestului care a condus la tragedie.