Potul cel mare pus la bataie de Loteria Romana se ingrasa din ce in ce mai tare. Mai exact, pentru extragerea de duminica, reportul la cel mai indragit joc este de 6,3 milioane de euro. De altfel, multi sunt de parere ca se si va castiga de data aceasta.
Chiar daca maine nu se mai organizeaza extrageri, potul cel mare are sansa sa fie castigat duminica. “Eu atunci cred ca se va castiga, chiar de Paste. Asa se intampla de obicei”, ne-a povestit un batranel simpatico, care de abia pusese un bilet la 6/49, despre care a spus ca “este castigator”.
Cu ocazia Sarbatorilor de Pasti, Loteria Romana, continua traditia, organizand in prima zi de Pasti, trageri speciale loto. La Tragerile Speciale Loto ale Sarbatorilor de Pasti care vor avea loc duminica, 5 mai, pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker si Loto 5/40, cu acelasi bilet, se va putea participa la doua trageri: tragerea principala si tragerea suplimentara.
De asemenea, jocurile Loto 6/49, Joker, si 5/40 vor beneficia de suplimentari importante ale fondului de castiguri al categoriei I, pentru cea de-a doua tragere, cea suplimentara, astfel pentru Loto 6/49 fondul de castiguri se suplimenteaza cu 200.000 de lei, pentru Joker fondul de castiguri se suplimenteaza 100.000 de lei si pentru Loto 5/40 fondul de castiguri se suplimenteaza cu 50.000 de lei. Pentru jocurile Noroc, Noroc Plus si Super Noroc se va organiza o singura tragere.
Maine nu vor avea loc trageri loto. Astfel, pentru Tragerile Speciale Loto ale Sarbatorilor de Pasti, care vor avea loc duminica, 5 mai, jucatorii isi pot incerca norocul la jocurile lor preferate pana duminica, 5 mai, in jurul orelor 15:45 – 16:00. La Loto 6/49, la categoria I, se inregistreaza un report in valoare de peste 27,5 milioane lei (6,3 milioane euro), iar la Noroc a ramas in joc un report cumulat in valoare de peste 2,4 milioane lei (peste 555.200 euro). La Joker, la categoria I, se inregistreaza un report in valoare de peste 3,6 milioane lei (aproximativ 833.000 euro). La Noroc Plus, la categoria I, se inregistreaza un report in valoare de peste 79.350 lei, iar la Loto 5/40, la categoria I, se inregistreaza un report in valoare de peste 823.150 lei (peste 190.400 euro). De asemenea, la Super Noroc, la categoria I, se inregistreaza un report in valoare de peste 29.120 lei). (Alex Saulea)