Creștinii nu au voie să poarte ață roșie la mână! Părintele Calistrat a explicat motivul: “Poartă o energie puternică…“
Persoanele care poartă ață roșie la mână, o fac pentru a se feri de deochi, la fel foarte mulți adulți le pun la mână și bebelușilor. Se pare că acest obicei este o practică anticreștină, a explicat părintele Calistrat de la mănăstirea Vlădiceni.
„Foarte multă isterie şi foarte multă agitaţie legat de faptul că noi am importat sărbători din occident şi le-am adus în Romania, iar în felul acesta desacralizăm creştinătatea şi ortodoxia! Dar când te duci să îţi citească în cafea sau în cărţi, cu dama de verde în cărare şi cu ghiocul prin cimitir să cauţi strigoi sau moroi, când de Sfântul Andrei umbli cu usturoi şi cu ciorapi întorşi pe dos, sau cu aţa roşie la mână de deochi şi tămâie prin buzunare… nu-i tot un Halloween? Dar noi când stam cu nasul în zodiac şi vrem să vedem cum ne merge, când calculăm la numerologie sau descifram visele nu facem la fel?„, a scris Părintele Calistrat pe pagina sa de Facebook.
Părintele Maxim Melinti a scris și el pe blogul său despre obiceiul de a purta ață roșie la mână: „Conform cu învăţăturilor kabbaliste, aţa roşie poartă o energie puternică, care poate influenţa viaţa şi soarta omului, de-al proteja de rău şi de-al ajuta să obţină cât mai multe succese în afaceri şi relaţii. Respectiv, cel care va purta aţa roşie, se crede că va fi protejat de „ochiul rău”, de deochi şi invidia omenească„.