Creştinii intră în Postul Sfinţilor Petru şi Pavel. De ce este extrem de important să ţii acest post

Publicat: 13/06/2020 | 12:35
Creştinii intră în Postul Sfinţilor Petru şi Pavel. De ce este extrem de important să ţii acest post

Anul acesta, Postul Sfinţilor Petru şi Pavel începe pe 15 iunie şi se termină în data de 28 iunie, pe 29 iunie fiind sărbătoriţi cei doi mari apostoli.

Cum se stabileşte când pică Postul Sfinţilor Petru şi Pavel

Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel este unul dintre cele patru posturi importante de peste an, celelalte fiind Postul Paştelui, al Crăciunului şi al Adormirii Maicii Domnului.

Cunoscut în popor şi ca Postul Sâmpterului sau al Cinzecimii, acest post ar data încă din secolul al IV-lea şi era ţinut la început în cercurile monahale, ulterior ajungând să fie ţinut de toţi credincioşii.

Durata sa este variabilă şi începe în prima luni de după Rusalii. Există şi excepţii de la această regulă. Astfel, în 2019, postul nu a mai început în lunea de după Rusalii, ci pe 22 iunie. S-a luat această decizie pentru că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca Postul Sfinţilor Apostoli să dureze măcar 7 zile, chiar dacă în baza calculului clasic ar dura mai puţin de o săptămână.

S-a ajuns la această decizie pentru a se preîntâmpina situaţii precum cea din 1983, când postul a durat doar 2 zile (27 şi 29 iunie).

Ce să faci şi ce să nu faci în Postul Sfinţilor Petru şi Pavel

Postul Sfinţilor Petru şi Pavel este unul destul de uşor de ţinut. Lunea, miercurea şi vinerea se mănâncă fără ulei, marţi şi joi este dezlegare la untdelemn, iar sâmbătă şi duminică este dezlegare la Peşte. Dezlegarea la peşte este şi pe 24 iunie (atunci când pică Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare cu cruce roşie), dar şi luni, marţi şi joi dacă se sărbătoreşte un sfânt cu cruce neagră.

Dacă un sfânt cu cruce neagră pică miercuri sau vineri, atunci se dă dezlegare la vin şi ulei. Dacă sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel pică într-o zi de miercuri sau de vineri, se face şi dezlegare la peşte.

În Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel nu se fac nunţi sau botezuri. Nu se mănâncă lactate, ouă sau carne şi este bine să te abţii de la vicii şi plăceri trupeşti. Este o perioadă dedicată rugăciunii şi curăţării sufleteşti şi este bine să nu faci excese.