Cresc contribuțiile la sănătate. Românii vor fi obligați să scoată mai mulți bani din buzunare

Publicat: 02/10/2018 | 17:31
Cresc contribuțiile la sănătate. Românii vor fi obligați să scoată mai mulți bani din buzunare

Cresc contribuțiile la sănătate, iar românii fără venituri vor fi obligați să scoată mai mulți bani din buzunare. Informația ne-a parvenit prin intermediul site-ului avocatnet.ro, iar veștile nu sunt deloc bune din punct de vedere financiar. 

Românii care nu au venituri, însă optează pentru o asigurare de sănătate valabilă timp de 12 luni, vor fi obligați să scoată din buzunar, prin declarația unică, echivalentul a 10% din șase salarii minime brute.

CITEȘTE ȘI: MĂMICILE VOR PRIMI MAI MULȚI BANI PENTRU CREȘTEREA COPILULUI! CINE SE ÎNCADREAZĂ PENTRU SUPLIMENTUL DE INDEMNIZAȚIE

Începând cu 1 ianuarie 2019, creșterea salariului minim brut va scoate mai mulți bani din buzunarele românilor care vor să se asigure la sistemul de sănătate. În prezent, cei care îș plătesc singuri contribuția către Casa Națională de Sănătate plătesc, raportat la salariul minim actual, 1.140 lei, respectiv 10% din 11.400 lei. În cazul în care salariul minim brut va crește de la 1 ianuarie 2019, cei care se vor asigura după această dată vor plăti mai mult, adică 1230 lei.

Majorarea salariului minim brut este prevăzută, momentan, într-un proiect de guvern. Astfel, salariul minim brut pe ora de lucru va înregistra o creștere cu o,851 lei în anul 2019 față de anul 2018. Și va ajunge, astfel, la 2.050 lei.

CITEȘTE ȘI: AVEȚI GRIJĂ! A APĂRUT O NOUĂ ȚEAPĂ PE INTERNET CARE VIZEAZĂ ROMÂNII CU NEVOIE DE BANI