Credeai ca ai salariul mic? Mai gandeste-te o data! Doua indience au castigat 78 de euro in 40 de ani de munca si nu au avut niciodata o zi libera. Vezi ce meserie aveau

De: Cancan
Publicat: 23/10/2012 | 00:00

Cele doua indience, ambele in varsta de 59 de ani, au lucrat in ultimii 40 de ani la Institutului Guvernamental de Pregatire a Profesoarelor din sudul Indiei, unde au curatat toalete. Desi munca lor nu era deloc usoara, ele erau platite anual cu doar 180 de rupii, echivalentul a 2,60 de euro.

Ca si cum nu ar fi fost de ajuns, angajatorul nu le-a dat in acest timp nici macar o zi libera, iar o marire salariala nu s-a pus niciodata in discutie. In ultimii 11 ani, bietele femei au muncit fara sa primeasca niciun ban, din cauza unei neintelegeri cu cel care le-a angajat.

„Ni s-a promis in fiecare an o marire de salariu, dar nu am primit nimic. Am avut incredere in angajatorul nostru. Suntem mandre de munca noastra si mereu am sperat ca ni se va da ceea ce ni s-a promis”, au spus cele doua, potrivit Daily Mail.

Cazul femeilor a ajuns si la Curtea Suprema din India, dar, desi instanta le-a dat castig de cauza, ele tot nu si-au primit niciun ban. Pentru a-si face cunoscuta povestea, batranele au apelat si la Cartea Recordurilor si spera ca, intr-un final, sa-si primeasca leafa cuvenita pentru cei 11 ani in care nu au fost platite, desi au mers in continuare la munca.

Cele doua indience au lucrat, timp de 40 de ani, sapte zile pe saptamana, iar munca lor presupune curatarea a 21 de toalete, de 3 ori pe zi. In demersul lor de a-si recupera banii, ele beneficiaza si de ajutorul presei din India si spera ca pana la anul, cand se vor pensiona, sa fie rasplatite pentru toti anii in care au muncit.