Creatorul Las Fierbinți rupe tăcerea: ”Sigur, există un bețiv, există o c@$#ă…” Ce zice de cocalar!
Mimi Brănescu, omul care a creat îndrăgitul serial Las Fierbinți, difuzat pe ProTV, a explicat, într-un scurt interviu, de unde i-a venit ideea, dar și ce crede el, cu adevărat, despre poporul român.
“E o lume a mea. Lumea în care am trăit. Nu sunt ei aici, dar eu oameni ca ei cunosc. Cu oameni ca ei am copilărit. E e o bucată de România. Iubită de mine, dar și făcută de râs. Nu e reprezentativ. Multă lume zice: domnule, e exact cum suntem noi. Nu, noi nu suntem așa. Aici sunt exagerate lucrurile puțin. Sigur că există și un bețiv, există și o curvă, dar nu cred, nu vreau să cred că așa e România. Poate că noi am legalizat, ăsta e un regret al meu, că noi am legalizat cocălăreala. De unde înainte cocalarul era într-un colț și era jenat, acum dacă îi spui cocalarule e o mândrie cumva. Să zic, da, bravo, mă, ce ai făcut boss?”, spune Mimi Brănescu.
“Nici nu știu cum e mai onest, să mă bucur că se uită toată lumea sau să trag un semnal de alarmă că nu e pentru toată lumea. Eu nu cred că România e cea din serial. Noi am arătat cum nu e. Așa nu. Eu scriu de 7-8 ani. Și sunt copii care au crescut cu chestia asta în cap. Cu bă, mânca-ți-aș! Bă, ești prost, bă, ești nebun. Ce ai făcut Bobiță? Nu e așa. Ar trebui cineva să spună că nu e așa”, a mai declarat Mimi Brănescu.