CRBL și soția lui, la un pas de divorț! Cum au reuşit să treacă peste momentele tensionate

Publicat: 13/06/2022 | 14:57

CRBL și Elena formează un cuplu de aproape 15 ani, iar împreună au o minunăţie de fetiţă. Între cei doi nu a fost totul roz, iar recent cântăreţul a recunoscut faptul că la un moment dat au vorbit chiar şi despre divorţ. Iată cum au reuşit să treacă peste momentele tensionate.

CRBL şi partenera sa au trecut prin multe momente mai puţin plăcute până să aibă relaţia la care au visat întotdeauna.

NU RATA: S-A AFLAT! CE VA FACE CRBL CU SUMA URIAȘĂ PE CARE A CÂȘTIGAT-O LA SURVIVOR ROMÂNIA 2022

Mai mult decât atât, în cadrul unui interviu, cântăreţul a mărturisit că la începutul relației lor au fost chiar la un pas de a-și spune ”adio”. Tensiunile dintre ei erau frecvente, astfel au luat în calcul şi despărţirea. Totuşi, comunicarea le-a „salvat” căsnicia şi astfel au reuşit să treacă peste obstacole.

„Separați nu am stat niciodată, dar discuții despre divorț am avut, însă spuse la nervi, așa cum se face în orice familie. Asta a fost în primii ani. Acum nu mai este cazul de astfel de discuții”, a spus CRBL pentru Viva.ro.

CRBL alături de soţia sa, Elena

Cum au reuşit să treacă peste momentele tensionate

În continuare, artistul a mărturisit că nu există un secret al relaţiei lor, însă este vorba despre alegerea potrivită şi despre schimbări.

„Suntem foarte bine. Nu pot spune că n-am avut și noi momentele noastre de tensiune sau de cumpănă. Suntem oameni, dar, cu ajutorul comunicării, am trecut peste. A trebuit să mă schimb și eu pentru ea, și ea să se schimbe pentru mine.

A trebuit să găsim numitorul comun pentru a merge mai departe. Încă mai descoperim lucruri frumoase unul la altul. Îmi place că nu avem o viață monotonă și că adunăm amintiri în fiecare zi, dar asta ne și agită și ne aduce tensiuni. Este viață, nu? Suntem vinovați amândoi pentru acești 15 ani”, a mai povestit CRBL pentru sursa citată.

CRBL a mai fost căsătorit înainte de relaţia cu Elena

CRBL a mai fost însă căsătorit o dată înainte de a o cunoaşte pe Elena. El a avut un mariaj cu Andreea, de care a divorţat în 2004.

„Am fost prieteni, ne-am căsătorit pentru că ne iubeam şi pentru că aşa am avut noi chef la 20 de ani, ne-am iubit că nişte oameni normali, cu casă/chirie/căţel/certuri/gelozii şi alte acareturi. Ne-am despărţit într-o zi în care am realizat că vieţile noastre nu mai erau în registrul «viaţă noastră», ci se despărţiseră undeva şi aveam două drumuri total separate: «viaţă mea» şi «viaţă lui». Când ne-am cunoscut eram doi copii care n-aveau bani de bilet de autobuz, când ne-am despărţit eram ceva mai adolescenţi cu idei şi dorinţe infinit diferite”, povestea Andreea într-un interviu mai vechi.