CRBL și soția lui împlinesc zece ani de căsătorie, cu bune și cu rele, așa cum se întâmplă în fiecare relație. Artistul a făcut anunțul, în direct, la o emisiune TV, chiar de față cu femeia care i-a dăruit o fetiță.
Cei doi au reușit să treacă peste toate obstacolele care le-au ieșit în cale, drept dovadă sărbătoresc zece ani de când și-au jurat iubire veșnică. CRBL i-a pregătit o frumoasă surpriză cu această ocazie, o vacanță exotică, drept luna de miere.
„Facem petrecerea în vară. Am făcut toate pregătirile de nuntă într-o lună de zile, nebunesc, dar deosebit. Surpriza pe care am vrut să ți-o comunic este că m-am ocupat, am achitat tot ca să mergem în luna de miere, după 10 ani. E surpriză, nu pot să zic. Nu-i Maldive sau Bora Bora. Pentru Maldive trebuie să facem un împrumut pe scară. Am luat în India pe unde am fost eu pe acolo.”, a povestit CRBL.
Cântărețul nu a dezvăluit destinația aleasă, dar cert este că soția lui așteaptă cu sufletul la gură să plece în luna de miere. „Cred că e Maldive. În sfârșit, după zece ani. Toate petrecerile pe care le-am avut au fost cu tematică, suntem talentați la capitolul ăsta. Suntem oameni și am avut și noi momentele noastre de cumpănă.”, a declarat soția artistului.
După ce și-a ieșit din fire la TV, în cadrul emisiunii ”Asia Express”, Bianca Drăgușanu a fost criticată de majoritatea vedetelor. Iar CRBL nu a făcut excepție atunci când a venit vorba despre atitudinea blondinei.
Aflată în competiție împreună cu sora ei, Bianca Drăgușanu a clacat în cadrul emisiunii “Asia Express”. Oana trebuia să miroasă unele dintre condimentele din Sri Lanka și să le recunoască, în timp ce fosta prezentatoare TV a fost nevoită să traducă numele condimentelor în limba locală.
Cu nervii întinși la maximum, epuizată și nemâncată, Bianca Drăgușanu s-a răstit la jurat. A aruncat în stânga și în dreapta cu înjurături și a fost la un pas de a renunța la competiție. Majoritatea vedetelor au criticat atitudinea Biancăi, iar CRBL nu a făcut excepție.
”Nu totul se poate da la televizor. Eu am fost traumatizat în momentul ăla. Am simțit că mă înjura pe mine. Adică, stai un pic: tu vii și ne înjuri pe toți? Păi suntem colegii tăi. Pe bune? Vii prima echipă și te apuci să înjuri în halul ăla?! Indiferent cât de greu ți-a fost! Eu am spus exact ce am simțit. Toată lumea s-a bucurat că ne-a părăsit ”diva””, a spus CRBL.