Cozi uriașe în Constanța! Cei care au găzduit ucraineni stau la rând ore întregi pentru a primi ajutorul de la stat

Publicat: 05/12/2022 | 12:39
Sursă foto: Inquam Photos / Casian Mitu

Constănțenii au format cozi uriașe în fața primăriei. Cei care au găzduit refugiați ucraineni așteaptă la rând ore întregi pentru a ajunge să depună documentația necesară pentru a primi ajutorul de la stat. Oamenii sunt revoltați, iar cozile nu par să se micșoreze.

Încă de dimineață o mulțime de oameni s-au înființat în fața Primăriei din Constanța. Cei care au avut inima mare și au găzduit refugiați ucraineni stau la rând de ore întregi, pentru a depune documentația necesară, pentru a primi ajutorul de la stat. În acest fel răbdarea le este greu încercată în fiecare lună. Oamenii s-au revoltat și li se pare imposibil că până acum nu s-a putut pune la punct o alternativă prin care toate aceste lucruri să se desfășoare în mediul online.

Constănțenii stau la coadă în fiecare lună și deja au ajuns la capătul puterilor. Conform Ordonanței de Urgență nr. 20 din 7 martie 2022, statul român plătește pentru cazarea unui refugiat ucrainean 50 lei/zi, iar pentru hrana acestuia 20 lei/zi.

„(1) Pentru persoanele cazate în spațiile unităților de învățământ preuniversitar de stat și private și instituțiilor de învățământ universitar de stat și private se acordă cheltuieli de masă și cazare în limita a 50 lei/persoană/zi pentru cazare și 20 lei/persoană/zi pentru masă, pe o perioadă de până la 90 de zile”, se arată în OUG.

(CITEȘTE ȘI: REFUGIAŢII UCRAINENI TREC PRIN CLIPE GRELE ÎN ROMÂNIA: „ACUM CÂTEVA ZILE, AM CUNOSCUT O FATĂ DIN UCRAINA LA METROU”)

Românii au sărit în ajutorul refugiaților

Deși răbdarea le este testată în fiecare lună se pare că oamenii din Constanța sunt darnici și primitori. După București-Ilfov, județul Constanța a decontat, până acum, cei mai mulți bani pentru refugiați. Constănțenii au fost săritori, iar din cele 70 de primării din județul Constanța, 32 au în evidență cereri depuse pentru decontarea cheltuielilor. Potrivit datelor oferite de ISU Dobrogea, până la finalul lunii octombrie, județul Constanța a decontat 13 milioane de euro. Din această sumă 9,9 milioane au ajuns la persoane fizice, iar 3,1 milioane la persoane juridice.

Românii s-au arătat ospitalieri și în alte județe. După Constanța urmează Maramureș, Brașov, Suceava, Cluj, Sibiu și Iași. În fiecare dintre aceste județe au fost decontate câte 2 milioane de euro pentru cazarea și hrana refugiaților ucraineni. În partea opusă, cele mai mici sume au fost decontate în județe precum Gorj, Mehedinți, Caraș-Severin, Teleorman, Ialomița, Buzău, Olt, Giurgiu, Harghita și Covasna. Fiecare din aceste județe au decontat sume sub 200.000 de euro.

(VEZI ȘI: SE DAU BANI DE LA STAT! VEZI CUM SĂ IEI SUMELE, DACĂ AI REFUGIAȚI LA TINE ACASĂ)