Începând cu data de 9 noiembrie toate școlile din România trec la învățământul online. Măsura a fost luat în carul noilor restricții impuse din cauza numărul mare de îmbolnăviri. Până în prezent rata de infectare a elevilor și a profesorilor este sub 1%.
Ministrul Educației, Monica Anisie a declarat, sâmbătă, că rata de infectare pentru elevi și cadrele didactice este sub 1%, conform datelor primite de Ministerul Educației de la Direcția de Sănătate Publică. Procentul de infectare din rândul elevilor a fost de 0,057 % în perioada 26 octombrie – 5 noiembrie 2020. (CITEȘTE ȘI: ANUNȚUL FĂCUT DE MONICA ANISIE. TEZELE ȘCOLARE NU SE MAI SUSȚIN ÎN ACEST AN. CU CE AU FOST ÎNLOCUITE)
„La momentul acesta, rata de infectare în școli este foarte mică și am mai spus lucrul acesta, că nu în spațiul școlii există pericolul de îmbolnăvire, ci în afara spațiului școlii. La momentul acesta, rata de infectare pentru elevi și cadrele didactice este sub 1%, conform datelor primite de Ministerul Educației de la Direcția de Sănătate Publică”, a declarat Monica Anisie la ȘtirileProtv.
Potrivit surselor de la Ministerul Educației, în rândul profesorilor procentul de infectare este de 0,66%. În același timp, 0,59% din personalul nedidactic s-a infectat cu noul coronavirus, iar 0,46% din personalul nedidactic are această problemă. Datele au fost trimise de către Direcția de Sănătate Publică pentru perioada 26 octombrie – 5 noiembrie 2020.
Din cauza numărului ridicat de noi cazuri de îmbolnăvire, România va intra într-o carantină parțială începând cu data de 9 noiembrie și se vor impune noi restricții. (VEZI ȘI: BOLNAVII COVID ÎN STARE GRAVĂ AR PUTEA FI TRANSFERAŢI ÎN STRĂINĂTATE. ANUNȚUL FĂCUT DE KLAUS IOHANNIS)
Astfel, toate școlile din România vor trece la învățământul online, circulația va fi restricționată pe timpul nopții, măștile vor fi obligatorii în toată țara, târgurile și piețele vor fi închise, iar magazinele se vor închide cel târziu la ora 21.00. Măsurile au fost anunțate joi seară de Klaus Iohannis.
Președintele a precizat că este foarte hotărât să urmărească respectarea noilor restricții, care vor intra în vigoare începând de luni, 9 noiembrie.