COVID-19 ar urma să facă ravagii în lume, la sfârșitul anului. Anunțul făcut de specialiștii din SUA
Robert Redfield, directorul CDC (Centrul de Control și Prevenire a Bolilor) din SUA, pune în gardă populația globului și anunță că următorul val de îmbolnăviri cu COVID-19 ar urma să facă și mai multe victime. După toate probabilitățile, la iarnă ne vom confrunta cu alte cazuri de coronavirus.
„Există posibilitatea ca asaltul virusului asupra națiunii noastre să se repete la iarnă și să fie mult mai devastator decât valul prin care-am trecut acum. Când am spus asta altor oameni, și-au dat ochii peste cap pentru că nu înțeleg ce le-am spus”, a declarat Robert Redfield.
La rândul lui, Patrice Harris, președinte al Asociației Medicale Americane, este de părere că următorul val ar putea fi chiar și mai devreme, chiar în luna august, din cauză că unele țări au relaxat măsurile deși acest lucru încă nu se impunea.
„E o informație importantă care vine de la doctorul Redfield. Cred că medicii se tem întotdeauna de un al doilea val și știm că, dacă acest virus se comportă ca alți viruși, am putea vedea o revenire în toamnă, dar mă tem că ar putea veni mai repede. Chiar mă tem că unele state au relaxat unele restricții prea devreme. Ne-am putea trezi cu un al doilea val chiar și mai devreme. E o problemă reală„, a spus și Patrice Harris.
Peste 180.000 de morți din cauza COVID-19
Pandemia de coronavirus a cauzat moartea a peste 180.000 de persoane în lume, dintre care aproape două treimi în Europa, de la apariţia sa în China, în decembrie, potrivit unui bilanţ dat publicității pe 22 aprilie.
În total, 180.289 de decese au fost înregistrate în lume pentru 2.596.383 de cazuri, dintre care 112.848 în Europa (1.263.802 de cazuri), continentul cel mai afectat, anunță news.ro.
Statele Unite au înregistrat cele mai multe victime – 45.153, înaintea Italiei (25.085), Spaniei (21.717), Franţei (21.340) şi Regatului Unit (18.100).