A trecut mai bine de jumătate de secol de când ultimii astronauți au fost pe Lună, așa că NASA pregătește o nouă misiune în acest sens. Iar cei care vor pleca în spațiu urmează să o facă în mare stil, căci o să poarte costume spațiale semnate Prada. Celebra casă de modă și NASA au făcut un parteneriat inedit.
Astronauții care urmează să se întoarcă pe Lună o să fie unii dintre cei mai fashion, căci NASA a apelat la serviciile casei de modă Prada pentru proiectarea costumelor lor spațiale. Mai exact, casa de modă italiană va colabora cu Axiom Space, o firmă privată din Houston, Texas, pentru a dezvolta costumele spațiale pentru viitoarea misiune lunară.
Costumele spațiale pe care astronauții le vor purta se vor numi „Extravehicular Mobility Unit”. Într-un comunicat remis miercuri, 4 octombrie, Axiom Space, compania contractată de NASA pentru a proiecta costumele a declarat că a decis să colaboreze cu Prada pentru acest proiect datorită expertizei sale cu materiile prime, tehnicilor de manufactură, dar și a „conceptelor de design inovatoare”.
Pe întreg parcursul procesului de proiectare, inginerii de la Prada vor lucra alături de Axiom Space și vor căuta împreună soluții pentru „provocările unice ale mediului spațial și lunar”, se mai arată în comunicat.
În luna martie a acestui an, NASA venea cu un anunț important. Misiunea Artemis 2 va duce un echipaj de astronauți în jurul Lunii pentru prima dată din 1972. Misiunea o să prindă contur în luna noiembrie a anului 2024.
Artemis 2 aduce mai multe premiere. În luna aprilie, NASA a anunțat și componența echipei ce va pleca pe Lună. Se pare că echipajul misiunii o să fie format din patru astronauți: Victor Glover, Christina Koch și Reid Wiseman (americani) și Jeremy Hansen (canadian). Aceștia formează o echipă unică, printre ei aflându-se un astronaut de culoare, o femeie, dar și un canadian, toate acesta fiind o premieră.
Misiunea Artemis 2 o să dureze zece zile și îi trimite pe astronauți într-o călătorie în jurul Lunii, fără a aseleniza. Mai mult, NASA a anunțat deja și misiunea Artemis 3, care o să îi ducă pe astronauți și pe suprafața lunară. Aceasta este programată oficial pentru anul 2025.