Costin Mărculescu a fost găsit mort în cadă, în noaptea de miercuri spre joi, de către pompierii care au venit după un apel la 112 și au spart ușa. Actorul era decedat de cel puțin trei zile, iar ca variante sunt atac cerebral, infarct sau chiar sinucidere. Care a fost ultima postare a actorului falit, dar plin de speranță? Se gândea la terase, după pandemia care l-a izolat aproape trei luni în casă.
CITEȘTE ȘI: SCENARIUL HORROR: COSTIN MĂRCULESCU S-A SINUCIS? DECLARAȚIILE HALUCINANTE VIDEO
Costin Mărculescu posta pe pagina de socializare, pe 27 mai, următorul mesaj: ”ASTĂZI 27 MAI ESTE ZIUA DE NAȘTERE A bunului meu prieten DORU CALANGIU care este și prietenul multor vedete și sportivi de mare valoare. Aici el e pe pandemie iar eu am furat startul la terase ??????? LA MULȚI AAAAAANI DORULEȚ să fii sănătos și iubit !!!”
Costin Mărculescu s-a născut la 29 iunie 1969 la Craiova și a debutat în televiziune în anul 1984, la vârsta de 15 ani, în două piese de teatru televizate. El a mai apărut în mai multe filme, precum „Al patrulea gard lângă debarcader” (1985) și „Liceenii” (1986). În „Liceenii” a jucat alături de Ștefan Bănică Jr., Oana Sârbu, Mihai Constantin, Tudor Petruț, Cesonia Postelnicu, Ion Caramitru, Tamara Buciuceanu și George Ivașcu.
Mărculescu a absolvit Academia Națională de Teatru și Film I.L. Caragiale, promoția 1989-1993. Pe parcursul anilor a participat la nenumărate emisiuni de divertisment pe mai multe posturi TV în postura de actor sau cântăreț.
El a mai jucat în peste 2000 de spectacole de teatru în țară și străinătate, urcând pe scenă alături de actori precum Florin Piersic, Dem Rădulescu, Nicu Constantin, Emil Hossu, George Constantin, Stela Popescu, Alexandru Arșinel, Mitică Popescu, Cezara Dafinescu, Horațiu Mălăele și mulți alții.