Costel Enache vrea victoria cu Petrolul la Arad: „Trebuie să fim pozitivi!”
Costel Enache, antrenorul principal al formației Petrolul Ploiești, a declarat căe elvii săi au forța de a se impune astăzi la Arad cu UTA și de a intra astfel în calculele pentru promovarea în prima ligă a țării.
Aflată pe ultimul loc al play-off-ului de promovare, cu 20 de puncte, Petrolul a terminat nedecis, scor 0-0 duelul din runda precedentă cu Rapid pe teren propriu într-un meci în care a ratat de trei ori un penalty și pe care l-a terminat cu doi oameni în plus pe teren.
„Vom încerca la Arad să reparăm ceea ce am stricat sâmbătă. Trebuie să fim pozitivi, să trecem peste problemele pe care le avem, să depășim momentul psihologic dificil, iar cea mai bună metodă de a face asta este să obținem un rezultat favorabil la Arad. Știm că nu va fi deloc un meci ușor, știm că întâlnim o echipă foarte valoroasă, dar suntem obligați să luptăm până la capăt și să facem tot ceea ce depinde de noi pentru a ne îndeplini obiectivul”, a prefațat Costel Enache jocul cu UTA pentru site-ul oficial al Petrolului.
De partea cealaltă, UTA abordează confruntarea cu „lupii galbeni” din fotoliul de lider cu 25 de puncte și vine după un eșec, scor 4-3 pe teren propriu cu Turris.
Programat inițial la începutul acestei luni, duelul a fost amânat după ce mai mulți jucători ai „lupilor galbeni” au fost diagnosticați pozitiv la coronavirus. Între timp lucrurile au intrat pe un făgaș normal, iar cele două echipe au și disputat câte un meci oficial post-pandemie.
UTA – Petrolul va începe la ora 18:30, duelul fiind o restanță din prima rundă a play-off-ului de promovare al Ligii secunde. În sezonul regular UTA a câștigat la scor de neprezentare, 3-0, atât la Ploiești cât și la Arad.