Costel Enache rămâne modest în continuare: „Primul obiectiv e să rămânem în Liga I!”

De: Cancan
Publicat: 31/10/2017 | 14:40

„După pauză am controlat jocul în totalitate. N-am reuşit să lucrez cu jucătorii mei pe astfel de vreme. La pauză am fost ceva mai vocal, nu îmi stă în fire să fiu aşa. Jucătorii au avut şi ei dreptate în felul lor pentru că vântul a contat mult, n-am putut să punem în aplicare ce am lucrat. Eu trebuie să fiu responsabil de starea de spirit şi le-am atras atenţia că ar fi păcat ca munca lor să fie în zadar în această seară. Important e că jucătorii au înţeles mesajul de la pauză. Băieţii au conştientizat că în această seară a fost un moment oportun pentru a câştiga”, a declarat Costel Enache.

După ce echipa sa a ajuns pe locul 4, fiind cu 28 de puncte la patru puncte de locul 3 ocupat de CSU Craiova şi la două puncte de FC Viitorul, care se află pe locul 5 cu 26 de puncte, tehnicianul revelaţiei Ligii I a spus că pentru FC Botoşani primul obiectiv este să rămână în prima ligă, lucru pe care îl poate realiza prin calificarea ăîn play-off.

„Noi vrem să fim siguri de rămânerea în prima ligă şi cred că cel mai important pas e să fim în play-off. Credem în calificarea în play-off şi muncim pentru asta. E grea lupta pentru podium. Sunt echipe care au forţă, calitate. Noi suntem mândri de ce am făcut”, a mai spus Costel Enache.

Următorul meci al FC Botoşani în Liga I va avea loc vineri pe teren propriu cu FC Voluntari,meciul fiind programat a începe la ora 18:00. 

 

Cristi P.