Costel Enache înaintea debutului în play-out: „Toată lumea spune că începe un alt campinat însă…”
Costel Enache, antrenorul principal al FC Botoșani a declarat că deși toată lumea vorbește de acest play-off și play-out ca de un nou campionat, pentru el lucrurile nu stau întocmai. „Toată lumea vorbeşte de un nou campionat, deşi aşa personal nu pot să abordez diferit lucrurile, pentru mine este un an competiţional, lucrurile trebuiesc luate într-o complexitate. Nu pot face diferenţă între prima parte şi a doua, între un campionat şi celălalt. Chiar dacă am ratat un obiectiv de care am fost foarte aproape, un obiectiv important, nu pot sa dau deoparte munca de atâta timp a jucătorilor, o perioadă în care s-au luptat de la egal la egal cu echipe puternice. Uitaţi-vă că am reuşit să fim la acelaşi nivel cu Dinamo, un club cu pretenţii mult mai mari decât noi. Sunt lucruri bune, sigur rămâne frustrarea, durerea şi regretul tuturor că am pierdut o şansă foarte mare. Trebuie să mergem mai departe în schimb, chiar dacă avem suferinţe. Lucrurile pot fi corectate cu o performanţă în Cupa României şi de ce nu, cu un loc 1 în play-out. Este o luptă care ne poate motiva. Nu am gândit niciodată să menajez jucători, este important să îi avem proaspeţi pentru a ne atinge obiectivul la fiecare meci. Este clar că avem soluţii foarte bune în cadrul lotului şi cu siguranţă le vom folosi cele mai bune”, a menționat Costel Enache.
Referindu-se la confruntarea de mâine cu Juventus, din startul play-out-ului Ligii I, principalul a spus că va fi una dificilă.
Tehnicianul crede că elevii săi au învățat din greșelile pe care le-au făcut contra bucureștenilor în jocul încheiat nedecis 0-0 pe „Municipal” în acest sezon regular și vor tranșa disputa în favoarea lor. „Eu cred că nu trebuie să scăpăm din atenţie şi concentrare meciul cu Juventus. Am mai făcut-o o dată şi cu cele două puncte pierde am ratat un an întreg. Nu ei sunt vinovaţi pentru ce s-a întâmplat, noi nu am fost eficienţi la finalizare. Am revăzut meciul şi nu pot să le reproşez jucătorilor că nu au luptat. Nu avem obiectiv de a ne lua o revanşă şi de a căuta vinovaţi în alţii, doar trebuie să învăţăm din ceea ce am greşit. Putem face alte greşeli, pentru că este inevitabil apar, dar nu acelaşi”, a declarat Costel Enache.