Cu siguranţă o ţară întreagă a ajuns să îl cunoască şi îndrăgească pe Costel, din serialul „La Bloc“, însă el a ajuns acum să fie de nerecunoscut.
CANCAN.ro, site-ul numărul 1 din România, l-a filmat pe Dragoş Moştenescu în momentul în care a mers alături de familia sa, în mall-ul din zona Băneasa a Capitalei. Împreună cu soţia sa, Luminiţa, dar şi cu micuţa cuplului, actorul s-a plimbat o perioadă prin centrul comercial şi a vizitat mai multe magazine. În plus, el a părut să fie foarte relaxat, iar până să ajungă în zona cinematografului s-a întâlnit şi cu câţiva apropiaţi cu care a stat puţin de vorbă. Însă, complet schimbat faţă de perioada în care juca în celebrul serial de comedie difuzat de către ProTV, Dragoş Moştenescu pare să se fi călugărit. Spunem asta deoarece alţi trecători din mall nu par să îl fi recunoscut din pricina faptului că şi-a lăsat barbă.
De asemenea, cunoscutul actor s-a relaxat pe deplin alături de familia sa, petrecând în respectivul centru comercial câteva ore bune. În plus, toată lumea ştie cât de important e pentru Costel din „La Bloc“ să îşi dedice timpul diverselor activităţi alături de cei dragi.
Totodată, Dragoş Moştenescu şi soţia sa formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz-ul autohton. Cei doi au mers în faţa altarului în 2002, iar de atunci sunt de nedespărţit. Alături de Luminiţa, actorul are trei copii, de care este cât se poate de mândru, aşa cum este şi normal, mai ales că în urmă cu mai mulţi ani a fost la un pas să o piardă pe fetiţa lor, după ce micuţa a avut probleme grave de sănătate. Chit că grijile le-au afectat relaţia de cuplu, ei au rămas la fel de dedicaţi unul altuia, iar situaţiile dificile nu au făcut decât să îi unească şi mai tare.