Costel Biju a luat foc, după noua melodie a lui Florin Salam: „Oricum s-a distrus muzica la noi, în România”
Costel Biju pare să fie nemulțumit de felul în care ascultătorii apreciază noile apariții muzicale. El nu s-a mai putut abține, manifestându-și nemulțumirea pe rețelele de socializare. Se pare că motivul pentru care a răbufnit este că una dintre piesele lui Florin Salam nu are succesul așteptat.
Interpretul de muzică de petrecere este foarte activ pe social media. El postează zilnic fotografii nostime, singur sau alături de prietenii săi. Recent, însă, a simțit nevoia să își spună oful și să împărtășească cu urmăritorii săi ceea ce l-a supărat.
Din spusele sale reiese că a avut o surpriză nu tocmai plăcută atunci când a constatat că una dintre piesele lui Florin Salam nu a avut un impact atât de mare pe cât ar fi meritat. Printr-un mesaj tranșant postat pe Instagram, Costel Biju și-a spus părerea atât despre muzica din România, cât și despre ascultători.
Melodia pe care manelistul o consideră mult mai promițătoare și care, după cum afirmă chiar el, merită cu adevărat aprecierea publicului, îi aparține lui Florin Salam și este lansată alături de Săndel Piticu, doi dintre cei mai puternici artiști, așa cum însuși cântărețul îi numește.
Mesajul dur al lui Costel Biju
Interpretul își exprimă într-un mod cât se poate de clar nemulțumirea cu privire la preferințele muzicale ale românilor. El consideră că muzica din țara noastră a ajuns la un nivel foarte scăzut și că lumea nu mai știe să aprecieze valoarea. Deși succesul lui nu este afectat în niciun fel, având în vedere că piesele sale beneficiază de un succes remarcabil, Costel Biju nu a putut să se abțină de la comentarii.
„Oricum s-a distrus muzica la noi în România… ascultătorii de muzică din România au deficiență mentală! Dar promit că o să fac tot posibilul să schimbăm ceva în privința asta… Eu nu mă plâng de statutul pe care îl am, știți că am numai hituri la orice pas, dar mai apare câte o melodie cântată de soliști puternici (…) cântată de șeful României (Florin Salam) împreună cu Săndel Piticu și nu își are valoarea și vizualizările pe care le merită! S-a schimbat lumea în rău”, este mesajul pe care Costel Biju l-a postat, în mediul online, pe 9 ianuarie.
CITEȘTE ȘI: Costel Biju a ajuns din nou pe perfuzii. Ce s-a întâmplă cu manelistul