Costel Barbu, secretar general adjunct al Guvernului României, apel la români: ”Știu că vom trece cu bine acest test al maturității, al unității, al responsabilității. Trebuie să acționăm împreună pentru viitorul nostru”

Publicat: 07/05/2020 | 13:06
Costel Barbu, secretar general adjunct al Guvernului României, apel la români: ”Știu că vom trece cu bine acest test al maturității, al unității, al responsabilității. Trebuie să acționăm împreună pentru viitorul nostru”

Criza din sănătate și cea economică, determinate de răspândirea noului coronavirus, SARS-CoV-2, sunt departe de fi rezolvate, fiecare zi însemnând o luptă pierdută pentru cei care au decedat și familiile lor, dar și de companiile care și-au închis definitiv afacerile sau o victorie înregistrată de cei care s-au vindecat, dar și de mediul de afaceri care găsește resurse de a continua activitatea.

Guvernul anunță în fiecare zi noi măsuri de sprijinire a operatorilor economici, de protecție a sănătății cetățenilor, caută soluții și le implementează pentru a asigura accesul elevilor și studenților la cursurile online, susține cu fonduri, materiale și echipamente unitățile sanitare și de apărare.

”Pentru noi, fiecare zi în care am mai identificat o măsură care să vină în ajutorul cetățenilor sau al mediului de afaceri este o victorie în lupta cu SARS-CoV-2, spune Costel Barbu, secretar general adjunct al Guvernului României.

(CITEȘTE ȘI: A APĂRUT UN NOU SIMPTOM AL CORONAVIRUSULUI. CE ÎNSEAMNĂ „DEGETUL COVID” ȘI CUM ARATĂ)

”Depinde cât de corecți vom fi”

Am vrut să aflăm, poate cu puțin timp înaintea celorlalți, ce ne așteaptă după data de 14 mai.

”Ne pregătim pentru perioada de după ridicarea stării de urgență. Trebuie să conștientizăm, toți, că depinde de fiecare dintre noi stoparea răspândirii infectării cu noul coronavirus.Până acum, cu eforturi uriașe din partea fiecărui cetățean, a fiecărui operator economic am reușit să controlăm răspândirea SARS –CoV-2. În continuare, pentru a nu avea o revenire, depinde de cât de corecți vom fi, de cât demult respectăm noile reguli. Prioritățile Guvernului se îndreaptă spre reconstrucția economică a țării, se caută soluții de pentru creșterea volumului de investiții, pentru susținerea operatorilor economici, pentru reducerea șomajului ca urmare a suspendării sau încheierii contractelor de muncă din cauza stării de urgență”, consideră Costel Barbu.

(VEZI ȘI AICI: SE SCHIMBĂ TOT CE ŞTIAM DESPRE CORONAVIRUS, LA VARĂ! RAED ARAFAT A ANUNŢAT CUM SE VA RĂSPÂNDI, DE FAPT, COVID-19)

Toți copiii trebuie să aibă acces la învățământului online

Totodată, din ce în ce mai mult, având în vedere necesitatea de a asigura elevilor și studenților o continuitate a actului educațional, Costel Barbu a declarat că ”o parte dintre eforturi este orientată spre asigurarea accesului tuturor copiilor la învățământul online. Suntem conștienți că nu toți părinții au posibilități să le ofere copiilor tablete sau acces la internet și, cu atât mai mult, este nevoie de un program de achiziționare de tablete, care să fie conectate la Internet și care să permită fiecărui elev posibilitatea de a accesa cursurile online. Premierul, inclusiv la solicitarea președintelui, caută împreună cu Ministerul Educației soluții pentru a demara procedura și pentru a găsi resursele financiare pentru achiziționarea tabletelor”.

În ultimele săptămâni vedem o implicare tot mai mare a statului în viața mediului de afaceri: companii de stat sau private care dezvoltă linii de producție a materialelor și echipamentelor necesare în lupta cu noul coronavirus, institute de cercetare-dezvoltare care caută soluții vitale sistemului de sănătate.

Costel Barbu, secretarul general adjunct al Guvernului României, a recunoscut că ”atât premierul, cât și miniștrii sunt extrem de preocupați și implicați în procesul de repornire, practic de resetare a vieții în România. Nu vorbim aici doar de economie. Sau doar de sănătate sau educație. Nimic nu va mai fi așa cum știam. Este timpul să începem să producem în România. Și de aceea, în această perioadă, consultările cu mediul de afaceri, cu specialiștii din mediul academic și universitar, cu societatea civilă sunt, poate, la cele mai înalte cote. Este important să cunoaștem părerile tuturor, să le cunoaștem problemele, să știm efectiv cu ce confruntă fiecare. Criza aceasta ne-a demonstrat că ce s-a întâmplat până acum nu a fost bine. Industria românească trebuie restartată, trebuie să producem în România și să exportăm produs finit, să aducem plus valoare produselor ”Made in Romania”. Lipsa pe care am înregistrat-o în această pandemie – măști, mănuși, biocide, dezinfectați, aparatură, medicamente, ca să numesc doar ce s-a văzut, apoi, alimente și modul greoi în care acestea au ajuns în magazinele noastre, cred că a fost o lecție pe care nu avem voie să o uităm. A fost o lecție pe care trebuie să o transpunem în fapte. Trebuie să producem în România. Industria, agricultura, sănătatea și educația se află în preocupările imediate ale Guvernului”.

(CITEȘTE ȘI: ANUNȚ DE LA ”MATEI BALȘ”: ATENȚIE CU TESTELE DE CORONAVIRUS ȘI ANTICORPI LUATE DE PE NET!)

”Nu trebuie să renunțăm la măsurile de protecție”

În ultimele zile se simte deja, nerăbdarea tuturor de a ieși din starea de urgență, de a putea circula liber, de a putea socializa cu rudele, cu prietenii. Și aici, domnul Costel Barbu a avut câteva recomandări:

”Și eu îmi doresc foarte mult să mă văd cu cei dragi, cu prietenii. Însă, nu trebuie, sub nicio formă, să renunțăm la măsurile de protecție. Să nu uităm că astăzi, în România, cifrele COVID-19 sunt cele pe care le știm, mult sub țări ca Italia, Marea Britanie, Spania și celelalte țări din UE numai datorită măsurilor rapide și ferme adoptate de Guvern. Nu ne permitem, încă, să renunțăm la protecție. Chiar dacă cifrele celor aflați în carantină sau izolare scad pe zi ce trece, să nu uităm nicio clipă că numărul confirmaților, numărul deceselor cresc pe zi ce trece. Ne bucură creșterea numărului celor care sunt vindecați. Dar, în continuare trebuie să fim extrem de vigilenți, să nu facem nici un rabat de la nicio măsură de prevenire. Chiar dacă ar putea părea chinuitor să purtăm tot timpul mască, mănuși, să stăm la distanță trebuie să facem toate aceste lucruri pentru siguranța noastră. Va fi un mod de viață. Noua noastră viață. Știu că suntem un popor de oameni responsabili. Știu că vom trece cu bine acest test al maturității, al unității, al responsabilității”, mai spune Costel Barbu, secretarul general adjunct al Guvernului României.

(VEZI ȘI AICI: O INFIRMIERĂ DE 61 DE ANI DE LA AZILUL DIN RĂCARI A MURIT DE CORONAVIRUS, ÎN TIMP CE O PACIENTĂ DE 95 DE ANI A SUPRAVIEȚUIT. „IUBEA VIAȚA ȘI ERA ALĂTURI DE…”)