Cosmin Seleși se declară nemulțumit de condițiile pe care le întâmpina pe plajele din România, tocmai de aceea susține că optează întotdeauna pentru o vacanță în străinătate. Fostul prezentator al emisiunii „Te cunosc de undeva” a explicat care sunt adevăratele motive pentru care nu își mai permite să meargă alături de familie pe litoralul românesc.
Fostul prezentator de la Antena 1 este cunoscut pentru faptul că nu ezită să spună lucrurilor pe nume, tocmai de aceea a câștigat de-a lungul timpului inimile a mii de oameni. Cosmin Seleși a ales să își petreacă vacanțele alături de cei dragi departe de aglomerația de pe plajele din România, având motive foarte bine întemeiate.
VEZI ȘI: INCREDIBIL! CU CE SE OCUPĂ ACUM COSMIN SELEȘI, DUPĂ CE A RENUNȚAT LA TELEVIZIUNE
Invitat în emisiunea moderată de Adela Popescu, Cosmin Seleși a explicat pe larg de ce nu își mai dorește să ajungă pe litoralul românesc. Se pare că prețurile foarte ridicate din ultimii ani, l-au convins pe acesta că mai bine profită de timpul liber în țări precum Grecia sau Turcia. Serviciile puse la dispoziție de administratorii hotelurilor sau restaurantelor de pe litoralul românesc lasă de dorit, ceea ce îl nemulțumește pe actor.
Potrivit declarațiilor făcute de Seleși, de-a lungul timpului a avut parte de experiențe destul de neplăcute la mare, de aceea refuză să își mai cheltuiască banii munciți în România. Disprețul cu care a fost tratat de ospătari, timpul petrecut așteptând anumite preparate culinare, dar și pachetele scumpe pregătite de hoteluri, l-au determinat pe acesta să se reorienteze.
„Chiar dacă sună ciudat, nu-mi permit să mă duc la mare la noi. Dacă îți permiți, nu suport ca în momentul în care… eu dacă comand un mușchi de vită sau o tochitură… și e rece… înnebunesc. Ți-o aduce și după oră, se și supără că ai comandat tochitură sau ciorbă de burtă. Se supără pe tine, te și taxează, costă vreo 6 euro o ciorbă. Și, atunci, nu suport, sunt banii pe care eu îi muncesc. De ce să îți plătesc ție acum? Nu am nimic cu cei de pe litoral, funcționează. Bravo lor!”, a declarat Cosmin Seleși, în emisiunea „Vorbește Lumea”.